Cele mai bune parcuri de distracţie din Europa. Destinaţii perfecte pentru copii, dar şi pentru adulţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Destinate în egală măsură copiilor şi adulţilor, cele mai bune parcuri de distracţie din Europa sunt Disneyland Paris, Grona Lund, Europapark, Gardaland şi Grădinile Tivoli.

Cele mai bune parcuri de distracţie din Europa. Disneyland Paris

Este cel mai cunoscut parc de acest fel din Europa şi unul dintre cele mai vizitate din lume. Aici copiii vor întâlni personaje de basm, piraţi şi prinţese, vor putea vizita castele din poveşti, vor călători în timp şi vor admira un spectaculos foc de artificii. De asemenea, spectacolul de lumini de la castelul Frumoasei Adormite va fi greu de uitat, scrie Europeanbestdestinations.com.

Cele mai bune parcuri de distracţie din Europa. Grădinile Tivoli

Este un parc foarte cunoscut de distracţie şi relaxare situat în Copenhaga, Danemarca. Inaugurat pe 15 august 1843, acesta este al doilea parc de disctracţii ca vechime din lume, pe primul loc fiind Dyrehavsbakken, situat tot în Danemarca. Având anual peste 4 milioane de vizitatori, Tivoli este pe locul doi în topul celor mai populare parcuri tematice sezoniere din lume.

Cele mai bune parcuri de distracţie din Europa. Europapark

Este cel mai mare parc tematic din Germania, fiind amplasat în Rust, în zona de sud-vest a ţării. Aici se află 12 roller coastere. Cel mai vechi dintre ele trece printr-o mină de diamante, iar cel mai nou oferă senzaţii tari, parcurgând o distanţă destul de mare atât în exterior cât şi în interior, pe întuneric. Parcul poate primi chiar şi 50.000 de vizitatori zilnic.

Cele mai bune parcuri de distracţie din Europa. Grona Lund

Situat în Stockholm, Suedia, Grona Lund este un parc destul de mic, dar are 30 de atracţii deosebite. Inaugurat în 1883, este cel mai vechi parc de distracţii din Suedia. Vara, aici au loc diferite concerte, iar stilul de amenajare este deosebit. Parcul a fost practic ridicat în jurul unor clădiri vechi, din secolul al XIX-lea, locuinţe, dar şi centre comerciale.

Cele mai bune parcuri de distracţie din Europa. Gardaland

Situat în apropiere de Lacul Garda, în Italia, parcul de distracţii a fost deschis în anul 1975. Complexul acoperă 445.000 de metri pătraţi şi este vizitat anual de aproape 3 milioane de persoane. În anul 2005, Gardaland a fost inclus în topul Forbes al celor mai bune parcuri de distracţie din lume, ocupând locul cinci din zece.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?