„Luaţi-vă la revedere de la peşte, nu mai durează mult”. Cum a ajuns cea mai comună hrană la marginea extincţiei

Gusturile oamenilor în materie de peşte devin din ce în ce mai aventuroase. Iar când vine vorba de fructe de mare, căutarea celor mai noi şi gustoase specii a devenit exhaustivă. Motiv pentru care specialiştii sfătuiesc să ne bucurăm cât mai putem de gustul preparatelor din peşte, pentru că viitorul lor este cu adevărat periclitat.

Peştele şi fructele de mare reprezintă o porţiune critică a dietei a peste trei miliarde de oameni, potrivit cotidianului „Washington Post”. Numai în Statele Unite ale Americii, peste 90% din cantitatea de peşte este importată. 

„Această situaţie nu va mai dura. Oceanele sunt strâmtorate, iar anumite specii de peşti se apropie de extincţie. Oamenii de ştiinţă au făcut foarte clară direcţia: dacă vom continua aşa, fără să permitem apelor să-şi revină, oceanele ar putea deveni deşerturi virtuale până în 2050. Având în vedere cererea extrem de mare pe piaţa de peşte şi numărul în creştere al populaţiei lumii, nu ar trebui să ne mai surprindă dacă fereastra aceasta se va închide mai devreme. Luaţi-vă la revedere de la peşte, nu mai durează mult”, scriu jurnaliştii Amy Novogratz şi Mike Velings. 

Conştienţi că mesajul lor sună mult prea alarmist, cei doi înaintează cu cifre. În 2010, organizaţia mondială Census of Marine Life, care a adunat cercetători şi oameni de ştiinţă din toată lumea, a ajuns la concluzia că 90% din peştii mari au dispărut, din cauza pescuitului excesiv. Aici intră multe dintre speciile preferate astăzi: somonul de Atlantic, tonul, calcanul, codul de Atlantic şi peştele-spadă. „Dacă nu vom permite acestor specii să se recupereze, dacă nu le dăm timp, atunci aceşti peşti riscă dispariţia”, scriu jurnaliştii. 

O piaţă de peşte din Qingdao, China. În viitor, numărul lor va scădea drastic, potrivit estimărilor

Experienţele recente ale lui Ivan Macfadyen, un iahtman celebru, a confirmat descoperirea pentru „Washington Post”. Anul trecut, a navigat din Melbourne până în Osaka, acelaşi traseu pe care l-a realizat cu 10 ani în urmă. De această dată, a observat liniştea oceanului. 

„Ceea ce lipsea era zgomotul făcut de păsările care, în alţi ani, ar fi înconjurat barca. Păsările lipseau pentru că peştii lipseau”, a spus Macfadyen. 

Într-o conferinţă TED Talk, chef-ul Dan Barber punea o întrebare crucială în 2010: Având în vedere toate provocările de astăzi, cum facem să păstrăm peştele în meniu? Acvacultură era răspunsul atunci şi rămâne acelaşi şi astăzi. Sau, simplu spus, piscicultură. 

„Şi această opţiune are propriul stigmat. Cele mai frecvente critici, legate de folosirea excesivă a antibioticelor şi daunele aduse mediului înconjurător, sunt aceleaşi care au afectat industria cărnii. În acelaşi timp, nu avem timp să irosim în investiţii asupra tehnologiei, a ştiinţei şi a practicii care ar putea ajuta la sustenabilitatea industriei”, scrie „Washington Post”. 

Realitatea este că tehnologiile care să ajute în această direcţie, fără abuzuri sau exces de antibiotice, există deja. Iar scalarea industriei nu presupune doar protejarea oceanelor de presiunea la care sunt supuse deja, ci asigurarea calităţii hranei peste cei peste un miliard de oameni pentru care peştele este sursa principală de proteine.

„Mai departe, având în vedere că apele lumii nu pot ţine pasul cu nevoile noastre, trebuie ca piscicultura să se dezvolte. Până în 2022, producţia din industrie trebuie să crească cu până la 35% peste nivelul actual”, spun jurnaliştii americani.

Cercetările realizate de Transparency Market anticipează că piaţa globală a acvaculturii va creşte de la 135 de miliarde de dolari la 195, până în 2019, la care se adaugă creşterea economiei şi a locurilor de muncă. 

Două lucruri trebuie să se întâmple cât mai curând: oceanele trebuie lăsate în pace, pentru regenerare. Acest lucru implică moratoriul pescuitului, în special în privinţa speciilor de peşte care sunt deja pe cale de dispariţie. În al doilea rând, suplimentarea necesarului de peşte prin acvacultură.

„Creşterea peştilor necesită mai puţină energie şi hrană decât pescuitul în sine. Nu necesită nici multă apă, peştii doar înoată în ea, nu o beau”, adaugă „Washington Post”.

Jurnaliştii notează eforturile care au început să se facă în ultimii ani: numărul peştilor crescuţi în ferme aproape că s-a triplat, iar acvacultura reuşeşte să satisfacă aproape jumătatea din cererea globală. 

Potrivit Organizaţiei de Hrană şi Agricultură de la ONU, aproape 64 de milioane de tone de peşte sunt produse anual în crescătorii, la mică distanţă de cele 67 de milioane de tone de peşte din pescuit. Până în 2015, acvacultura va depăşi pescuitul ca sursă principală. „Dar acesta este doar începutul. Trebuie să ne protejăm de practicile maliţioase pe care le-am văzut în industria cărnii, pentru că lucrurile trebuie să se întâmple în conformitate cu mediul care ne înconjoară”, conchid jurnaliştii. 

Citeşte şi:

Cei mai contaminaţi peşti cu mercur: ce poţi consuma în locul lor

Din secretele industriei: somonul este colorat roz, iar untul de arahide conţine urme de insecte