Julia Child a fost îndrăgostită de mâncarea chinezească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supă chinească FOTO www.farfuridi.ro

Julia Child a fost o susţinătoare ferventă a gastronomiei franceze, iar celebra sa carte, „Mastering the Art of French Cooking“, o demonstrează din plin. Puţină lume ştie însă că celebra autoare şi vedetă TV iubea mâncarea chinezească, potrivit nytimes.com.

În show-ul său TV, Julia Child a preparat toate felurile celebre din bucătăria franceză, pe care a promovat-o ani de zile în SUA. Însă nu doar gastronomia franceză s-a numărat printre preferatele sale, ci şi cea chineză. Deşi nu a gătit niciodată mâncare chinezească, Julia Child mergea des în astfel de restaurante.

Ca şi în cazul bucătăriei franţuzeşti, Julia a descoperit bucătăria chinezească prin intremediul soţului ei, Paul Child, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe când se aflau în China. Însă cei doi nu au renunţat la obiceiul de a merge la astfel de restaurante nici atunci când s-au întors în SUA. Julia Child (foto) prefera mâncarea subtilă cantoneză în detrimentul celei foarte picante, din regiunea Sichuan.

Unul dintre cele mai răspândite feluri tradiţionale chinezeşti sunt tăieţeii, fie că este vorba de un bol cu supă fierbinte şi legume proaspete, fie că este vorba de un fel principal cu multe condimente.
Pentru prima variantă, aveţi nevoie de supă clară de legume, vită, pui etc.

  • Puneţi supa fierbinte într-un bol, condimentaţi cu sos de soia, sos iute, oţet chinezesc, ghimbir, sos de stridii etc.
  • Puneţi tăieţeii (de orez sau de făină de grâu) fierţi.
  • Adăugaţi felii de carne fiartă şi legume proaspete (morcov, ţelină, ceapă verde, ciuperci, ardei gras, muguri de bambus, germeni de fasole, de soia etc).       

„Bon apetit!“, ar spune Julia Child.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”