Diferenţa dintre cafea şi ness. Cum se prepară corect fiecare băutură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diferenţa dintre cafea ş ness. Ness-ul, sau cafeaua instant, se obţine mai repede şi are acelaşi efect energizant precum cafeaua la filtru sau la ibric, deşi gustul diferă foarte mult. Multe persoane evită cafeaua instant, considerând că nu este sănătoasă, iar în meniul celor mai multe restaurante şi cafenele nici măcar nu apare această băutură. Există câteva diferenţe importante între cafea şi ness.

Diferenţa dintre cafea şi ness. Cum se prepară ness-ul

Cea mai evidentă diferenţă dintre cafea şi ness constă în modul de preparare. Ness-ul se obţine imediat, turnând pur şi simplu apă fierbinte sau rece sau chiar lapte peste pudra sau granulele de ness. De aceea, ness-ul se mai numeşte şi cafea solubilă – se dizolvă complet în apă. Se poate bea până la ultimă picătură, pentru că nu lasă în urmă zaţ sau alte reziduuri.

Cafeaua obişnuită poate fi preparată la ibric sau la filtru şi lasă în urmă cunoscutul zaţ, scrie Yourcoffestop.blogspot.com. De asemenea, o diferenţă importantă este sortimentul de cafea din care provine ness-ul. Cea mai populară cafea, din cele 50 de sortimente cunoscute, este cafeaua arabica. Planta creşte în America Lantină, India şi Indonezia şi are o aromă discretă.Acest sortiment este mai scump.

În schimb, ness-ul este obţinut de obicei din alt sortiment, cafeaua robusta, care creşte mai ales în Africa, are o aromă mai puternică şi este mai ieftină.

Diferenţa dintre cafea şi ness. Cum se prepară cafeaua

Cafeaua poate fi preparată prin mai multe metode. Cea mai cunoscută este fierberea ei la ibric, iar cafeaua turcească este un exemplu clasic în acest sens. Se face la ibric şi trebuie doar adusă la fierbere, fără să fiarbă propriu zis mai mult de o secundă. Se obţine o cafea tare, cu spumă deasupra şi mult zaţ la fund.

Desigur, cafeaua poate fi fiartă şi într-un aparat special, automat, numit filtru de cafea. O altă metodă este folosirea cafetierei, unde cafeaua trebuie lăsată să fiarbă timp de câteva minute. Prin acest procedeu se obţine o băutură tare, dar care lasă mult zaţ comparativ cu filtrul automat.

O cunoscută metodă este şi folosirea espresorului, care presupune fierbere sub presiune mare. Băutura obţinută, espresso, este foarte concentrată şi are la suprafaţă o spumă maronie.

Diferenţa dintre cafea şi ness. Cum este obţinut ness-ul

La început, modul de obţinere este indentic pentru cafea şi pentru ness: boabele de cafea sunt prăjite la o temperatură de peste 180 de grade Celsius, pentru a elimina orice urmă de umezeală. Apoi, boabele sunt măcinate pentru a se obţine o pudră fină.

După această etapă comună, cafeaua care va deveni ness este dizolvată în apă fierbinte, în acest fel urmând să fie extrase aroma şi alte componente cum sunt de exemplu carbohidraţii. Cafeaua va trece prin mai multe coloane de apă fierbinte, iar apoi rece, în final substanţa având o concentraţie de 30% extract solid de cafea.

Urmează etapa de filtrare, care va creşte concentraţia ness-ului la aproximativ 40%. Ultima etapă, uscarea/deshidratarea cafelei, se poate face prin două procedee diferite.

1. Uscarea prin îngheţare. Prin această metodă, extractul de cafea este îngheţat la -40 de grade Celsius şi apoi tăiat în granule, care vor fi uscate la frig, în vacuum. Temperaturile foarte scăzute vor menţine calitatea cafelei şi aroma ei specifică. Procesul este mai scump, dar ness-ul obţinut este de o calitate superioară.

2. Uscarea prin spray sau pulverizare. În cadrul acestui proces, extractul de cafea este aruncat într-o coloană de aer fierbinte în vârful unui turn cilindric. Diferenţa faţă de ness-ul obţinut prin ingheţare este că picăturile vor cădea şi se vor usca până ajung jos, devenind o pudră fină. Pudra poate fi transformată apoi în granule. Acesta este cel mai folosit procedeu de uscare a ness-ului şi păstrează aroma cafelei datorită metodei foarte rapide prin care are loc uscarea, scrie Coffee&Health.org.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele