ATV-ul comestibil care s-a „plimbat” din Argeș la Cluj. Tortul delicios are inclusiv faruri funcționale FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tort ATV de 100 de porții, cu structură și faruri funcționale, a fost adus din Argeș tocmai în Cluj. Este comanda primită de Raluca Țîrcomnicu, piteșteanca care face artă din cofetărie, realizând torturi sculptate.

Tortul ATV de 100 de porții Foto: Arhivă personală Raluca Țîrcomnicu

Raluca Țîrcomnicu a creat, recent, un ATV în miniatură, care măsoară 60 cm lungime, 40 cm lățime, având o înălțime de aproximativ 30 cm. Este vorba despre un tort care a fost solicitat de către o companie din Cluj pentru a-i oferi o surpriză de neuitat unui colaborator pasionat de aceste autovehicule.

Tortul ATV a fost comandat de către o companie pentru a sărbători încheierea colaborării cu un important partener. O mare pasiune a sărbătoritului sunt ATV-urile. La fel ca pentru alte torturi mașini pe care le fac, am cerut fotografii și modelul de vehicul cerut. Acest lucru mă ajută să găsesc informații despre dimensiunile și detaliile de design pe care trebuie să le realizez. Nu am participat personal la momentul în care sărbătoritul a primit tortul, însă mi s-a transmis ulterior că a fost, într-adevăr, o foarte mare surpriză. Scopul meu și al celor care au dat comanda a fost atins!”, ne spune Raluca.

Pentru a sculpta un astfel de tort îți trebuie multă răbdare, dar și timp. Tortul a fost realizat pe parcursul a două zile și jumătate. „S-a început prin construcția unei structuri, care să corespundă detaliilor tehnice ale vehiculului real, la o scara mai mică. ATV-ul a avut 60 cm lungime, 40 cm lățime și înalt cam de 25-30 cm. Realizarea unui astfel de tort se întinde pe mai multe zile. Într-una din zile am pregătit structura, în alta am copt blaturile, am făcut crema. Asamblarea și sculptarea tortului, împreună cu realizarea decorurilor s-au întins pe durata a două zile și o noapte”, explică Raluca Țîrcomnicu.

Tortul ATV cu faruri și cu „noroi” pe roți

Fiecare detaliu a fost gândit astfel încât să se integreze perfect. Pentru a surprinde, tortului i-au fost adăugate faruri funcționale. Atenție, acestea nu sunt comestibile, fiind doar pentru design! În plus, a fost realizat și „noroi” pe roți și în jurul său, pentru a da senzația că ATV-ul a fost proaspăt folosit. Noroiul a fost imitat de o delicioasă cremă ganache de ciocolata neagră amestecată cu biscuiți.

Tortul ATV cu luminile aprinse Foto: Arhivă personală Raluca Țîrcomnicu

„Pentru a îi reda cât mai mult din realism, am folosit LED-uri duble la farurile din față. Tocmai pentru a imita o situație reală de folosire a ATV-ului, mi s-a cerut să realizez ”noroi” în jurul lui. Iar pentru acest lucru am folosit ganache cu biscuiți, care au acoperit platoul și roțile”, mai spune piteșteanca.

Torturi cu povești

Raluca Țârcomnicu este absolventă a Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Piteşti, specializarea Franceză-Engleză. Și-a descoperit marea pasiune în 2013 în Anglia, după ce a urmat un curs de decorat cupcakes, pe când lucra în Londra pe postul de cluster revenue manager la centrul european al unuia dintre liderii industriei hospitaliere. 

S-a decis să revină în ţară în 2016, după ce a lucrat timp de nouă ani în Paris şi Londra. Are în prezent, la Pitești, un laborator de cofetărie în care dă frâu liber imaginației și transformă torturile sale în adevărate povești. Raluca deţine o diplomă de Master Cake Designer, obţinută în Anglia, având în CV numeroase cursuri, tabere şi concursuri cu cei mai mari decoratori în domeniu.

De-a lungul anilor a făcut numeroase torturi care de care mai spectaculoase. A realizat un tort în forma barajului Vidraru și chiar unul în formă de călușar, pentru care a luat și un premiu la o expoziție internațională. În 2017, Raluca a avut o comandă cu totul deosebită: un tort de 60 de kilograme în forma unei maşini Range Rover. A lucrat o săptămână pentru realizarea lui, iar la final acesta măsura 80 de centimetri în lungime. În 2021, a făcut special pentru ziua de naştere a lui Charlie Ottley, cunoscutul realizator britanic al seriei de documentare TV despre România, un tort în formă de motocicletă Harley Davidson.

„Autovehiculele sunt preferatele mele de realizat în tort. Iar cel mai mult îmi place sa realizez roțile! Mi se pare că ele sunt cele care oferă dinamism întregii lucrări. Am realizat multe mărci de mașini, autohtone și nu numai, dar și o motocicleta cruiser, care, la fel, avea un far și stop funcționale. De altfel, în septembrie 2022 am avut plăcerea să realizez mașinuța mea preferată (un Beetle n. red.), personalizată în albinuță, în cadrul unui tutorial filmat pentru una dintre cele mai mari școli online de cake design din lume, în Scoția”, a mai spus Raluca.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice