Jeep şi-a retras reclama cu Bruce Springsteen după ce cântăreţul a fost depistat la volan în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bruce Springsteen

Stellantis NV, compania care fabrică maşinile Jeep, a confirmat miercuri retragerea temporară a unei reclame în care apare Bruce Springsteen, la câteva ore după ce s-a aflat că artistul a fost arestat în noiembrie anul trecut pentru conducere în stare de ebrietate, relatează EFE.

„Ar fi nepotrivit să comentăm detaliile unui subiect despre care am citit şi pe care nu îl putem confirma. Dar este totuşi corect să suspendăm temporar reclama până când se vor stabili faptele", a declarat miercuri pentru mass-media un purtător de cuvânt al mărcii Jeep.

„Mesajul de unitate adresat comunităţii este mai relevant ca oricând“, a subliniat acesta, referindu-se la mesajul transmis de cantautor în spotul publicitar. „Cum este şi mesajul că a bea şi apoi a conduce este inacceptabil", a precizat reprezentantul acestei mărci de maşini, conform Agerpres.

Bruce Springsteen a fost arestat la 14 noiembrie pentru conducere în stare de ebrietate în parcul naţional Gateway National Recreation Area, situat în localitatea Sandy Hook, din statul său natal New Jersey, a informat miercuri mass-media locală.

Poliţia a prezentat trei acuzaţii împotriva artistului în vârstă de 71 de ani: conducere imprudentă, consum de alcool într-o zonă inaccesibilă publicului şi conducere în stare de ebrietate. Potrivit unui reprezentant al Serviciului Parcurilor Naţionale, „Springsteen a cooperat de-a lungul procesului".

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO