INFOGRAFIE Supermaşinile şi SUV-urile, vedete la Geneva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Audi R8 a ajuns la cea de-a doua generaţie

Autoturismele de mare viteză şi cele de teren constituie cea mai mare parte a noutăţilor din cadrul Salonului Auto de la Geneva, care are loc în perioada 5-15 martie.

Supermaşinile şi autoturismele de teren strălucesc la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Geneva, alături de modelele de serie, pe fondul creşterii rapide a segmentului de vehicule SUV/crossover, scrie Automotive News.

Ferrari, Audi şi Aston Martin se află între mărcile care prezintă automobile sport de înaltă performanţă, în timp ce Renault, Honda, Hyundai şi Infiniti vin cu modele care ţintesc cumpărătorii de maşini de teren care nu vor ieşi, probabil, niciodată cu ele pe teren accidentat.

Aston Martin va anunţa automobilul Vulcan, cu motor de 7 litri, V-12, de peste 800 de cai putere. Compania va construi numai 24 de astfel de supermaşini, care vor costa fiecare câte 2,8 milioane de dolari. De asemenea, va veni şi cu modelul Vantage GT3, într-o ediţie specială în care vor fi asamblate doar 100 de unităţi.

Audi va sosi cu a doua generaţie a automobilului R8, versiune cu motor V10, cel mai puternic şi rapid bolid de serie al companiei, care poate accelera de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 3,2 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 330 km/oră.

Concomitent, Ferrari vine cu modelul 488 GTB, echipat cu motor turbo V8 de 3,9 litri care generează 660 de cai putere. Automobilul accelerează de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 3 secunde, în vreme ce viteza maximă ajunge la 330 km/oră.

În cazul producătorului francez Renault, modelul Kadjar va concura pe segmentul crossoverelor compacte, împreună cu Nissan Qashqai, cu care împarte 60% din structură.

Ford va prezenta Focus RS, o versiune performantă cu tracţiune integrală a modelului hatchback din seria Focus. Daimler este prezent la Geneva cu limuzina Mercedes-Maybach Pullman. 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €