Actriţa Freida Pinto: „Femeile trebuie să demonstreze tuturor denigratorilor că au un rol esenţial“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa indiană Freida Pinto, cunoscută pentru rolul din „Vagabondul milionar/Slumdog Millionaire", s-a implicat într-un proiect iniţiat de CNN şi le-a trimis fetelor din lumea întreagă o scrisoare deschisă, în care le vorbeşte despre rolul pe care îl are educaţia în viaţa lor.

Campania CNN "Girl Rising" s-a lansat sub forma unui documentar despre puterea pe care o are educaţia în schimbarea vieţii a nouă fete din nouă ţări.

Documentarul prezintă poveştile a nouă fete din ţări precum Bangladesh, Peru, Etiopia sau India, care depun eforturi imense pentru a merge la şcoală şi care se doresc a fi un exemplu şi o sursă de inspiraţie pentru toate fetele din lume, informează CNN.


Actriţa Freida Pinto a acceptat să se implice în proiect şi le-a trimis fetelor din lumea întreagă o scrisoare deschisă, în care le vorbeşte acestora despre rolul educaţiei.

 "Dragi fete din toată lumea, mai întâi vreau să vă felicit pentru drumul pe care l-am parcurs de la momentul în care am fost considerate sexul inferior. Femeile trebuie să demonstreze tutoror denigratorilor că au un rol esenţial. Însă nu putem face asta dacă 60 de milioane de fete nu merg la şcoală. Da, am parcurs un drum lung, însă nu am ajuns la final. Dacă te gândeşti bine, educaţia poate contribui la eradicarea sărăciei, reducerea numărului de sarcini printre adolescente sau a căsătoriilor la vârste foarte fragede. O fată care primeşte educaţie se va căsători mai târziu, va avea mai puţini copii şi mai sănătoşi, îşi va educa la rândul ei copiii, va fi mulţumită de sine şi, cel mai important, va reprezenta o voce. Ea nu numai că va visa, dar va lupta pentru a-şi îndeplini visele şi pentru a deveni ceea ce doreşte", scrie Freida Pinto.

Actriţa atrage atenţia în scrisoare şi asupra drepturilor pe care le au femeile, indiferent dacă au beneficiat de educaţie sau nu: "Scriu această scrisoare tuturor fetelor, dar în special celor care nu au avut privilegiul de a merge la şcoală. Trebuie să ne folosim de vocile noastre educate pentru a ne ajuta famiiliile, comunităţile şi lumea întreagă să conştientizeze că acest aspect nu mai trebuie ignorat. Fetele care nu merg încă la şcoală au aceleaşi drepturi ca şi noi şi nu mai pot fi discriminate. Trebuie să cerem socoteală autorităţilor şi guvernelor pentru lipsa de educaţei şi trebuie să le cerem să ne dea răspunsurile de care avem nevoie".


Freida Pinto încheie prin a spune că se va folosi de vocea ei pentru a lupta pentru creşterea rolului educaţiei în rândul tinerelor din întreaga lume.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică