70 de ani de mariaj fericit, după o căsătorie în glumă, la 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când familiile lor i-au îmbrăcat în mire şi mireasă pentru un carnaval, Ron Everest şi Eileen Campbell nu ştiau că-şi marchează începutul unei vieţi fericite petrecute împreună. Ei au fost „căsătoriţi“ mai întâi la carnaval şi, apoi, şi-au reînnoit jurămintele la 21 de ani. La 70 de ani de atunci, cei doi îşi sărbătoresc acum nunta de platină.

Acum, cei doi au, fiecare, 91 de ani şi au mărturisit că şi-au petrecut viaţa iubindu-se. S-au născut la câteva luni distanţă, la maternitatea spitalului Aviaţiei Regale Britanice din Gillingham, Kent, Marea Britanie. Taţii lor erau marinari şi foarte buni prieteni, luptând împreună în Primul Război Mondial, iar familiile lor au rămas apropiate, copiii crescând împreună. Şi aşa, la 4 ani, Ron şi Eileen au fost costumaţi în mire şi mireasă pentru Carnavalul Gillingham din 1926, notează „The Telegraph“.

Au urmat 14 ani de separare, deoarece părinţii lui Ron s-au mutat în Scoţia, iar viitoarea sa mireasă, Eileen, s-a mutat cu familia în sudul Londrei. Şi totuşi, cele două familii au păstrat legătura, aşadar atunci când Eileen a început să lucreze la o fabrică, la 18 ani, a avut rara ocazie de a folosi telefonul. A ales să o sune pe mama prietenului ei din copilărie, Gertrude.

Acest telefon a condus la o întâlnire cu Ron şi la naşterea unei poveşti frumoase de dragoste. Eileen încă preţuieşte scrisoarea trimisă de Ron în care era cerută în căsătorie, în anul 1940, cu puţin timp înainte ca el să fie trimis pe front, în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cei doi s-au căsătorit pe 7 iunie 1943 şi, în afara timpului petrecut în război, nu s-au despărţit nicio clipă. „Suntem îndrăgostiţi unul de altul de când ne-am născut. Nu ne-am întâlnit la un bal sau ceva asemănător. Ne-am născut în acelaşi spital, poate că ne-am născut chiar în acelaşi pat“, mărturiseşte Ron pentru „The Telegraph“.

Povestea noastră este destul de neobişnuită, mai ales în zilele noastre, dar noi suntem fericiţi. Încă mai ţin minte ziua în care ne-au îmbrăcat în mire şi mireasă, chiar dacă aveam doar patru ani atunci. Părinţii noştri s-au hotărât să ne costumeze pentru Carnavalul Gillingham. Mamele noastre se pricepeau la cusut, aşa că au făcut costumele şi noi ne-am plimbat prin tot oraşul în ele“, adaugă Ron Everest.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie