Zverev, pe bară: Fratele său a explicat ce va urma pentru semifinalistul de la French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexander Zverev are 29 de victorii şi 10 înfrângeri, în acest sezon

Se vede, încă o dată, cât de dur poate fi sportul de performanţă: acum câteva zile, Alexander Zverev era pe val şi ataca finala de la French Open. Acum, s-a ales cu piciorul făcut praf.

Dacă particiaprea lui Nadal în următorul Grand Slam e incertă, în schimb, neamţul Alexander Zverev (25 de ani, 3 ATP) va lipsi, cu siguranţă, la All-England Club. 

Zverev s-a accidentat grav în timpul semifinalei de la French Open, în faţa lui Nadal. A părăsit terenul în cârje, iar în weekend a explicat că s-a ales cu ligamente rupte. Acum, fratele său, Mischa (34 de ani, 598 ATP), a dezvăluit că Alex va lipsi, nu doar de la Wimbledon (27 iunie - 10 iulie), însă, în funcţie de gravitatea situaţiei, poate rata şi US Open (29 august – 11 septembrie). 

„Dacă unul sau două ligamente sunt rupte, ar putea alerga, din nou, săptămâna viitoare.  Dacă sunt mai multe, atunci recuperarea ar putea dura luni de zile“, a spus Mischa Zverev, potrivit Eurosport.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete