Yamato Zaharia, pe urmele tatălui său în performanţa la kempo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yamato Zaharia, personalitate marcantă în artele martiale mixte, Kempo MMA, şi-a moştenit pasiunea pentru sportul de luptă de la tatăl său, Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo şi multiplu campion european şi mondial.

Nu îşi mai aminteşte exact când a început să practice kempo sau când a conştientizat prima oară frumuseţea sportului. „Când eram copil, tata mă lua cu el la toate evenimentele sportive la care lupta sau pe care le organiza. De exemplu, la şase ani, am avut ocazia să merg în Japonia la Cupa Mondiala de Shidokan. Îmi aduc aminte că aveam aproximativ cinci-şase ani, când tatăl meu m-a luat în sala de Kempo MMA şi am început antrenamentele. 

Nu m-a menajat nici o secundă, pentru că a văzut că fac acest sport cu pasiune. Nu m-a forţat niciodată nici pe mine şi nici pe ceilalţi trei fraţi ai mei să facem acest sport. Cu toate acestea, eu si Yani, unul din fraţii mai mici, suntem campioni la categoriile noastre de vârstă şi greutate. Sunt convins că şi Timon, cel mai mic dintre noi, va ajunge campion pentru că are calităţi fizice extraordinare. Tata mi-a fost primul antrenor şi este alături de mine în continuare, iar atunci când el nu are timp, ne pregătim cu asistenţii lui, doi oameni extraordinari, maestrul de box Aliuţă Nicolae (de 12 ori campion naţional la box) şi maestrul de lupte greco-romane, Victor Paval“, povesteşte Yamato Zaharia. 

Acesta  va împlini 18 ani pe 6 iulie, vârsta majoratului având o semnficaţie specială pentru luptătorii Kempo MMA, pentru că abia de acum pot să obţină centura neagră. În funcţie de numărul antrenamentelor, de nivelulul tehnic şi de cunoştinţelor generale despre Kempo, o comisie specială formată din mai mulţi antrenori acordă centura neagră sportivilor care o merită. La nici 18 ani, Yamato are deja în palmares mai multe titluri de campion naţional, european şi mondial. 

„În prezent, am centura maro, dar sper să obţin centura neagră în acest an. Visul meu este să mă bat la cel mai înalt nivel în kempo-ul mondial. Ştiu că este extrem de greu la acel nivel dar îmi plac provocările dure. Sportivii din alte ţări, cu care mă lupt pentru medalii la competiţiile europene şi mondiale, primesc premieri decente pentru performanţele lor. La noi, până şi campionii mari, seniorii, trebuie să aiba un serviciu pe lângă cariera sportivă pentru că altfel ar muri de foame. Din cauza asta foarte mulţi tineri, atunci când văd că sportivii mai mari nu sunt apreciaţi si recompensaţi la adevărata valoare, preferă să abandoneze sportul de performanţă decât să ajungă în situaţia umilitoare de a te împrumuta de bani pentru a merge la competiţii ca să reprezinţi România iar la întoarcerea în ţară să fi ţinut luni de zile pe la uşile ministerului pentru a ţi se acorda premiile cuvenite“, a conchis Yamato.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA