Wozniacki a zburdat în primul meci din turul de adio. Semnalul transmis la Auckland

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caroline Wozniacki a luat un start lansat în 2020, în penultimul turneu al carierei

Caroline Wozniacki a păşit apăsat în turul de adio din tenisul mondial, cu o victorie categorică în faţa tinerei reprezentante a Noii Zeelande, Paige Mary Hourigan (22 ani, 447 WTA): victorie în 53 de minute, scor 6-1, 6-0.

Fostul număr unu mondial, în prezent pe locul 39 WTA, a ales Auckland-ul pentru startul sezonului 2020 şi pregătirea Australian Openului, care va fi ultimul turneu din cariera sa.

Wozniacki şi-a făcut încălzirea, luni, la dublu, jucând în premieră alături de Serena Williams. Pentru daneză, care nu mai jucase în proba de dublu decât un singur meci din 2012 încoace, în 2016, la New Haven, a fost un vis împlinit să joace alături de Serena, iar rezultatul a fost satisfăcător: 6-2, 6-4 în faţa perechii japoneze Hibino / Ninomiya.

Luni, la simplu, Wozniacki a profitat din plin de un culoar favorabil, executând fără milă o adversară aflată la debutul absolut în WTA - graţie unei invitaţii, fără vreo victorie în carieră în faţa unei sportive din Top 400. Campioana din 2018 de la Australian Open a fost de neclintit la serviciu, cedând doar două puncte în întreaga partidă şi arătând şi obişnuita siguranţă de la linia de fund a terenului, alimentându-se cu cele 19 greşeli neforţate comise de adversara sa în doar primul act.

Wozniacki a pus un 5-0 la sec pe tabelă în start de meci, în doar 13 minute. Hourigan a reuşit, totuşi, să smulgă game-ul de onoare, luptând aprig pe lansare şi anulându-i două mingi de set danezei.

Caroline nu a slăbit ritmul nici când o aversă a întrerupt partida în fazele finale ale primului game din setul secund. Din contră, daneza a salvat minge de game, a reuşit break-ul şi a sprintat mai departe fără a mai pierde game spre optimi, acolo unde favorita cinci o va înfrunta pe americanca Lauren Davis.

Serena Williams (10 WTA) a debutat la rândul ei cu victorie categorică în sezonul 2020, 6-3, 6-2 în faţa italiencei Camila Giorgi (99 WTA). Pentru Serena urmează un duel cu o conaţională - Christina McHale.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate