Wimbledon, generos. Simona Halep, la unison cu toate colegele din circuit, după o decizie unică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catherine ducesa de Cambridge cu trofeul Wimbledon 2019 FOTO Guliver / Getty Images / Shaun Botterill

Organizatorii turneului de la Wimbledon au alocat 10 milioane de lire sterline pentru a despăgubi şi a sprijini 620 de jucători care, în baza poziţiilor ocupate în clasamentul mondial, ar fi trebuit să joace în ultimele două săptămâni la regalul pe iarbă de la Londra.

Britanicii profită de faptul că, beneficiind de o poliţă de asigurare contra-pandemie după epidemia de SARS din 2002, şi-au amortizat o mare parte din pierderile suferite prin anularea ediţiei 2020, încasând, potrivit Forbes, 141 milioane de lire sterline.

Astfel, după ce a donat sume consistente către fondul destinat sportivilor afectaţi de pandemie, dar şi către diferite proiecte caritabile, Wimbledon va livra acum în conturile tuturor sportivilor sume fixe, în funcţie de proba în care ar fi urmat să ia startul: calificări, simplu, dublu, dar şi în competiţiile în scaun rulant.

256 de jucători care ar fi urmat să ia startul pe tablourile principale vor încasa, nediferenţiat, câte 25.000 de lire sterline, aproximativ 50% din suma pe care ar fi avut-o garantată în cazul în care turneul s-ar fi disputat.

Lumea tenisului a primit cu entuziasm vestea, Simona Halep numărându-se printre cei care şi-au arătat recunoştinţa. „Mulţumim Wimbledon pentru gestul tău generos către jucători şi pentru că ai avut grijă de noi într-un mod uimitor, chiar şi atunci când turneul este anulat. Adevărată clasă!”, a scris Halep, pe Facebook.

Kim Clijsters - care şi-a întrerupt abrupt revenirea în circuit din cauza pandemiei, dar şi alte sportive din circuit şi-au arătat entuziasmul după anunţul britanicilor.

Cum sunt distribuiţi banii de la Wimbledon:

Competiţie    Număr de jucători    Sumă (lire sterline)    Total (lire sterline)
Calificări                  224                        12.500                    2.800.000
Simplu                     256                        25.000                    6.400.000
Dublu                      120                           6.250                         750.00

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne