Wimbledon 2023. Irina Begu întregește careul de ași al româncelor. Calificare după un meci întins pe două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida dintre Irina Begu și Rebecca Marino (Canada, nr 83 WTA) s-a desfășurată pe parcursul a două zile. Programat inițial marți, reprogramat pentru miercuri, dar întrerupt la scorul de 6-2, 2-4, din cauza întunericului și reluat joi, meciul din turul inaugural dintre româncă și sportiva nord-americană s-a încheiat cu victoria jucătoarei noastre.

Irina Begu, a patra româncă în turul 2 la Wimbledon. Foto EPA EFE

Miercuri, întâlnirea a fost suspendată din cauză că se lăsase noaptea la Londra. La reluare, joi, canadianca a intrat mai decisă pe teren și s-a impus cu 6-3, trimitând meciul în decisiv. Și se părea că Marino va ține ritmul în continuare, conducând cu 2-1 în setul 3, cu break în cont. A fost momentul în care Irina Begu s-a trezit și a câștigat tot până la final: 6-2!

Astfel, România se mândrește cu 4 jucătoare din 4 în turul secund la Wimbledon. Careu de ași al fetelor noastre! Asta chiar dacă, din cauza ploilor, programul a fost atât de bulversat, încânt Ana Bogdan pășise deja în turul 3 atunci când Irina se lupta să ajungă în runda secundă!

Sorana și Jaqueline joacă azi în turul 2 

Tot azi, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor evolua pentru accederea în turul 3, dar având meciuri infinit mai grele: cu Jelena Ostapenko, respectiv Beatriz Haddad Maia, jucătoare aflate în formă bună în acest sezon.

Dacă Ana Bogdan și-a asigurat deja un cec de 140.000 de lire sterline pentru că a trecut două tururi, celelalte 3 fete ale româniei și-au trecut cont câte 55.000 de lire sterline. În următoarea rundă, Irina Begu va da piept cu Anna Blinkova.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”