"Voi ţine FCM Bacău numai în Liga a III-a"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul patron al lui FCM Bacău, Dumitru Sechelariu, a confirmat faptul că după finalul campionatului echipa va ieşi de sub tutela Primăriei şi va reveni sub comanda sa.

"S-a format o nouă societate sub patronatul Primăriei căreia i-a fost dată în concesiune echipa, iar în acest an trebuia să o ia definitiv, însă din cauza faptului că nu poate exista un consens între mine şi actualul primar echipa se va întoarce la mine. El nu a plătit jucătorii pentru că are greutăţi şi Curtea de Conturi se va urca peste el. De asemenea, va fi nevoit să plătească anumite daune pentru că în contract era stipulat să facă performanţă şi nu a făcut. Potenţialul meu din vară, când o să iau echipa, este să o ţin în Liga a III-a, mai mult nu pot pentru că întâmpin foarte multe greutăţi în toate afacerile mele private. Asta până în momentul în care se va schimba primarul, pentru că, dacă eram lăsat în pace, atunci poate reuşeam să ţin echipa chiar în prima ligă", a zis Sechelariu la SPT FM.

"Romeo Stavarache este nebun"

"Domnul Stavarache a crezut că este simplu să ţii o echipă, mi s-a reproşat că am cheltuit mulţi bani fără performanţe. Eu am ţinut aproximativ cinci ani echipă şi în Liga a III-a - FCM Bacău II - dar şi echipa de liga a II-a şi un centru de copii şi juniori. El a dorit să distrugă acest club. Din păcate există şi oameni ca dumnealui, care nu înţeleg că treaba cu Primăria e vremelnică, toţi venim şi plecăm. Între noi doi nu poate exista înţelegere pentru că omul este bolnav, are probleme cu capul, face crize şi are senzaţia că oraşul e proprietatea lui", a încheiat Dumitru Sechelariu la SPT FM.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat