Vlad Chiricheş, amendat şi scos din lotul lui Tottenham, după ce a fost surprins în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episodul în care Vlad Chiricheş, aflat în vizită în România, a consumat băuturi alcoolice şi a fost surprins în stare de ebrietate, nu a rămas fără urmări: fundaşul lui Tottenham Hotspur a fost amendat şi scos din lotul echipei engleze.

Din titular, exclus din lot - aşa se poate descrie situaţia lui Vlad Chiricheş. Cu toate că în ultimele nouă meciuri fusese integralist, după întâmplarea din urmă cu doar câteva zile, fundaşul român a fost exclus din lotul lui Tottenham Hotspur, din deplasarea cu Hull City (1-1). Cu toate că, iniţial, tehnicianul Tim Sherwood a anunţat că nu vor fi luate măsuri împotriva lui Chiricheş, fundaşul a fost amendat cu aproximativ 60.000 de euro şi şi-a pierdut locul în echipă.

Săptămâna trecută, internaţionalul român a fost filmat la ieşirea unui local din Bucureşti, în timp ce se clătina şi cădea în zăpadă. Gestul acestuia l-a „costat“ imaginea în presa britanică, unde a fost criticat vehement şi acuzat că aduce clubului prejudicii de imagine.

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Chiricheş a venit în vizită la Bucureşti şi s-a îmbătat crunt într-un club cu foştii săi colegi de la Steaua

Reacţia tehnicianului de la Tottenham Hotspur, după ce Vlad Chiricheş a fost surprins în stare de ebrietate

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort