Visul frumos s-a încheiat: Emma Răducanu, afară de la Wimbledon! A plâns în timpul meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puştoaica de doar 18 ani, născută dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică, s-a dovedit a fi prea mică pentru o bătălie atât de mare. La doar a doua sa apariţie în circuitul WTA, corpul ei a cedat.

Pentru Emma Răducanu (18 ani, 338 WTA), Wimbledon 2021 s-a încheiat, în optimi. Cu siguranţă însă, vom mai auzi de ea şi turneul londonez a fost doar începutul unei poveşti frumoase în circuitul feminin.

Luni seară, în ultima partidă a zilei de pe tabloul feminin, Emma a înfruntat-o pe Ajla Tomljanovici (Australia, 28 de ani, 75 WTA). Primul set a fost pe muchie de cuţit, fără break, în primele nouă game-uri. Apoi, la 5-4 pentru Tomljanovici, aceasta a reuşit break-ul decisiv şi s-a impus cu 6-4, după 50 de minute.

Actul secund a fost, din păcate, marcat de accidentarea suferită de Emma Răducanu. Care a fost condusă cu 3-0, scor la care a cerut intervenţia medicilor, cu ochii în lacrimi, după care a şi abandonat, în aplauzele publicului londonez.

Emma Răducanu va urca până pe locul 175 WTA, în următorul clasament mondial şi va încasa 211.000 de euro pentru prezenţa ei, în optimile de la Wimbledon 2021.

CITEŞTE ŞI:

Emma Răducanu, caz de Dosarele X: Imagini cu momentul care i-a încheiat parcursul la Wimbledon VIDEO

Verdict crunt: Ce a păţit Emma Răducanu de a fost nevoită să abandoneze la Wimbledon

Emma Răducanu, la Wimbledon 2021

*Turul I: 7-6, 6-0 cu Diatchenko (150 WTA)

*Turul II: 6-2, 6-4 cu Vondrousova (42 WTA)

*Turul III: 6-3, 7-5 cu Cîrstea (45 WTA)

*Optimi: 4-6, 0-3, abandon cu Tomljanovici (75 WTA)

Wimbledon 2021, optimi, luni

*Rybakina (20 WTA) - Sabalenka (4 WTA)

3-6, 6-4, 3-6

*Swiatek (9 WTA) - Jabeur (24 WTA)

7-5, 1-6, 1-6

*Barty (1 WTA) - Krejcikova (17 WTA)

7-5, 6-3

*Pliskova (13 WTA) - Samsonova (65 WTA)

6-2, 6-3

*Badosa (33 WTA) - Muchova (22 WTA)

6-7, 4-6

*Keys (27 WTA) - Golubic (66 WTA)

6-7, 3-6

*Gauff (23 WTA) - Kerber (28 WTA)

4-6, 4-6

*Răducanu (338 WTA) - Tomljanovici (75 WTA)

4-6, 0-3, abandon Răducanu

Wimbledon 2021, tabloul sferturilor

*Barty (1 WTA) - Tomljanovici (75 WTA)

*Muchova (22 WTA) - Kerber (28 WTA)

*Pliskova (13 WTA) - Golubic (66 WTA)

*Jabeur (24 WTA) - Sabalenka (4 WTA)

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie