Viitor spre Liga a doua. CFR Cluj s-a impus la Constanţa, 2-0, iar echipa lui Hagi e tot mai aproape de retrogradare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Răzvan Pasarica / rpressport.ro

În singurul meci jucat în Liga I în prima zi de Paşte, CFR Cluj a mai dat o lovitură Viitorului lui Hagi, în duelul unor echipe dezastruoase în 2013. Clujenii s-au mai redresat însă odată cu sosirea lui Trică pe banca tehnică.

Al patrulea meci cu Trică antrenor, nicio înfrângere şi a doua victorie. După succesul de la Bistriţa, 5-0, CFR-ul a câştigat iarăşi pe teren străin, de data aceasta la Constanţa. Deşi gazdele au început mai bine partida, iar după 10 minute au avut şi o bară, prin Mitriţă, balanţa s-a înclinat apoi tot mai mult spre clujeni, care au irosit câteva ocazii şi în prima repriză, prin Mureşan şi Maah. 

Partea secundă a început cu un asalt furibund al oaspeţilor la poarta lui Buzbuchi, iar golul era anunţat de ocaziile pe bandă rulantă ratate de Hora, în primele minute de la reluare. Până la urmă Deac a punctat (51), cu destul noroc, balonul şutat de mijlocaşul CFR-ului, dintr-o lovitură liberă, fiind uşor deviat de zid. S-a făcut 1-0, Hora a mai irosit o ocazie mare, apoi Trică a mutat inspirat, înlocuindu-l pe ratangiul de serviciu cu Buş, chiar cel care a risipit emoţiile. Lansat cu o pasă filtrantă de Valente, Buş a pătruns în careul Viitorului, pe stânga, şi a trimis în plasă printre picioarele lui Buzbuchi (77). După finalul partidei, nervii gazdelor au cedat, iar Denis Alibec a fost eliminat pentru proteste.

Viitorul Constanţa rămâne cu o singură victorie în acest an şi e prima peste linie, pe locul 14, cu 27 de puncte. Mâine, echipa lui Hagi va trage cu ochii la partida dintre Concordia Chiajna (locul 15, 26 de puncte) şi CSMS Iaşi (locul 17, 22 de puncte). 

Viitorul Constanţa: Buzbuchi - Mladen, Puţanu, Larie, Toşca - Benzar, Vaştag (Lazăr '58) - Chiţu, Mitriţă (Alibec '69), Cârstocea (Vână '78) - N. Dică. Antrenor: Cătălin Anghel.

CFR Cluj: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Mureşan, Muniru (Vass '81), Hora (Valente '63), Pedro, Deac - Maah (Buş '72). Antrenor: Eugen Trică.

Cartonaşe galbene: Chiţu '33, Mitriţă '41, Mladen '54, Larie '55, Alibec '90+2 / Hora '27, Piccolo '60

Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Ovidiu Artene, Daniel Hulubei (asistenţi)

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare