VIDEO Revenire tumultoasă pentru Jose Mourinho în Champions League. Fazele controversate ale serii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua parte a meciurilor de marţi seară, începute la 22:00, au oferit faze controversate şi partide intens disputate, în cadrul etapei a V-a, din grupele Champions League. În acest moment, lista echipelor calificate în optimile competiţiei este formată din PSG, Real Madrid, Bayern Munchen, Tottenham şi Manchester City.

Cu Jose Mourinho pe banca tehnică, Tottenham a găsit, după mici ezitări, reţeta victoriei în meciul cu Olympiakos, pe care a învins-o cu 4-2, acasă.

Scorul a fost deschis de oaspeţi, prin Youseff El Arabi (6') şi, 13 minute mai târziu, Ruben Semedo a majorat la 2-0 pentru Olympiakos. Cu puţin înainte de pauză, Tottenham a avut o replică timidă prin Dele Alli (45+1'), apoi, în repriza a doua, gazdele „s-au dezlănţuit”: Harry Kane a marcat golul egalizator (50'), Serge Aurier şi-a adus echipa în avantaj (73') şi acelaşi Harry Kane (77') a „parafat” victoria de 4-2.

De altfel, Jose Mourinho a fost surprins de camerele de filmat, când a sărbătorit cu un copil de mingi golul egalizator al echipei sale, drept recunoştinţă pentru o fază anterioară. Tottehnam se află pe locul secund în Grupa B, la cinci puncte de prima clasată, în vreme ce Olympiakos este pe ultima poziţie.

Uite penalti, nu e penalti

Pe de altă parte, confruntarea dintre Real Madrid şi PSG (2-2) nu a fost lipsită de controverse: la finele primei reprize, după ce arbitrul partidei, Artur Soares Dias, l-a eliminat pe Thibaut Courtois şi a dictat penalti, a întors faza, în urma consultării sistemului VAR.

Mai exact, faza s-a petrecut, în minutul 43, după ce Thibaut Courtois l-a faultat în careu pe Mauro Icardi, ceea ce l-a „costat” pe goalkeeper-ul madrilenilor un cartonaş roşu. Totuşi, după ce arbitrul a fost chemat la marginea terenului, astfel încât să vadă realuarea fazei, a observat un contact între Marcelo Vieira şi Idrissa Gueye. Arbitrul şi-a reevaluat decizia şi a considerat că jucătorul din urmă amintit l-a faultat pe adversarul său la centrul terenului, aşa că a anulat penaltiul pentru PSG, dictând lovitură liberă în favaoarea madrilenilor. 

Pentru Real Madrid a marcat o „dublă” Karim Benzema (17' şi 79'), iar pentru PSG au înscris Kylian Mbappe (81') şi Pablo Sarabia (83'). De remarcat că francezii au avut o revenire spectaculoasă, întorcând cursul partidei, în doar trei minute de joc. După acest meci, PSG este liderul Grupei A, fiind urmată de Real Madrid, la cinci puncte distanţă.

Rezultatele serii:

Clasamente

Grupa A

  • PSG: 13 puncte;
  • Real Madrid: 8p;
  • Club Brugge: 3p;
  • Galatasaray: 2p.

Grupa B

  • Bayern Munchen: 15p;
  • Tottenham: 10p;
  • Steaua Roşie Belgrad: 3p;
  • Olympiakos: 1p.

Grupa C

  • Manchester City: 11p;
  • Şahtior Doneţk: 6p;
  • Dinamo Zagreb: 5p;
  • Atalanta: 4p.

Grupa D

  • Juventus: 13p;
  • Atletico Madrid: 7p;
  • Bayer Leverkusen: 6p;
  • Lokomotiv Moscova: 3p.
Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie