VIDEO Portret de campion: Nadia Comăneci sau cum să sfidezi gravitaţia
0A adus România pe buzele tuturor în 1976 şi a realizat recordul suprem în gimnastică. Parcursul sportiv al Nadiei Comăneci, cea despre care Celine Dion spune că i-a schimbat destinul.
Despre Nadia Comăneci s-a scris mult şi, de cele mai multe ori, (de) bine. Sportiva rămâne în inimile iubitorilor de sport, cu precădere în cele ale românilor, datorită momentului din 1976, când a devenit prima gimnastă din istorie care a primit nota maximă la Jocurile Olimpice.
Provocarea unei fetiţe de 14 ani lansată tabelelor electronice
Probabil cel mai important moment din istoria gimnasticii s-a petrecut în timpul exerciţiilor executate de Nadia Comăneci, aceasta ridicând sala în picioare cu evoluţia sa la paralele. O fetiţă de 14 ani a pus în dilemă aparatele arbitrilor, incapabile să acorde 10. Pentru prima dată într-un concurs olimpic de gimnastică, un sportiv era recompensat cu nota 10. Momentul este cu atât mai memorbabil cu cât, în afară de performanţa în sine, tabela electronică din sală nu putea arăta perfecţiunea.
Mai mult decât atât, înaintea competiţiei de la Montreal, compania elveţiană Omega, cea care era responsabilă pentru afişarea punctajelor şi a scorurilor încă din 1932, i-a contactat pe membrii Comitetului Olimpic Internaţional. Firma propusese tabele capabile să arate patru cifre, în loc de trei. Răspunsul a fost unul vehement, că nota 10 este imposibilă şi s-a renunţat la iniţiativă. S-a dovedit a fi o idee greşită.
A început în joacă, a încheiat cu stil
Nadia Comăneci a început gimnastica la patru ani. Treptat, joaca s-a transformat înlocuită cu pregătirea serioasă, iar pentru antrenorii a fost evident ce talent aveau de modelat. Intrată în grija Martei şi a lui Bela Karoly, Nadia era deja campioană europeană (1975), după ce cuceriseaurul la proba de invididual compus, sărituri, paralele şi bârnă, în Norvegia. În aceeaşi competiţie, câştigase şi argintul, la sol. Toate astea au fost doar o mostră din ceea ce avea să urmeze.
Montreal. Apogeul gimnastei românce, când a primit de şapte ori nota maximă şi a câştigat trei medalii de aur (la individual compus, paralele şi bârnă). Performanţa a transformat-o în subiect de primă pagină a ziarelor şi revistelor de pe mapamond. Singurul lucru care i s-a reproşat a fost seriozitatea pe care o afişa întotdeauna după exerciţiile pe care le executa.
În 1978, gimnasta din Oneşti a obţinut primul titlu mondial din istoria gimnasticii româneşti, la bârnă, şi cel de-al treilea succes consecutiv la individual compus la Europene, performanţă egalată doar de Svetlana Horkina, 23 de ani mai târziu.
Ultima competiţie importantă a Nadiei Comăneci a fost în Bucureşti, în 1981. Acasă, sportiva s-a retras în stil mare, cucerind cinci medalii de aur (echipa, individual compus, sărituri, paralele şi sol). Trei ani mai târziu venea şi retragerea oficială, într-o festivitate în care a fost premiată de preşedintele CIO de pe vremea aceea, Juan Antionio Samaranch.
SUA, un nou început
Cu puţin timp înainte de revoluţia din '89, Nadia a plecat în Statele Unite ale Americii, unde l-a întâlnit pe Bart Conner. Cel pe care îl cunoscuse la competiţiile la care participaseră amândoi avea să îi devină soţ în 1996. Zece ani mai târziu, aducea pe lume un băieţel, botezat Dylan Paul.
1999 a făcut din Nadia Comăneci primul sportiv invitat să susţină un discurs la sediul ONU, cu ocazia anului internaţional al voluntariatului.
În prezent, Nadia este preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică, preşedinte Onorific al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ambasadorul Sporturilor Româneşti şi membru al Fundaţiei Federaţiei Internaţionale de Gimnastică. Împreună cu soţul său, deţine Academia de Gimnastică Bart Conner, din Oklahoma City.