VIDEO Interul lui Cristi Chivu a revenit de la 0-2, în faţa Cataniei: „Am demonstrat caracter şi ambiţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Chivu, jucătorul lui Inter Milano FOTO Reuters

Cu Cristi Chivu integralist, Inter Milano a câştigat duminică partida în faţa Cataniei, scor 3-2, după o revenire spectaculoasă a echipei internaţionalului român.

Fundaşul a comentat reuşita formaţiei sale pentru site-ul oficial al milanezilor: „Astăzi am demonstrat caracter, ambiţie şi am fost o echipă umilă. Acestea sunt principiile fundamentale pentru un grup, alături de a ne ajuta unul pe celălalt în momentele dificile. În prima repriză nu am arătat aceste lucruri şi am primit două goluri. În a doua repriză am muncit mai mult, am jucat mai bine şi am pus adversarul în dificultate şi am reuşit să întoarcem rezultatul. Am arătat dorinţă de victorie“, a declarat Chivu.

Golurile învingătorilor au fost înscrise de Alvarez (52') şi Palacio (70', 90+2'), iar pentru formaţia gazdă au marcat Bergessio (7') şi Marchese (19'). Inter ocupă locul patru în Serie A, la un punct de următoarea clasată, AC Milan şi la 12 puncte de liderul Juventus Torino. În cele şase sezoane petrecute în tricoul milanezilor, Chivu a jucat în 111 meciuri în campionatul intern şi a marcat de trei ori.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie