VIDEO EXCLUSIV Steaua şi CFR se bat pentru un transfer de senzaţie: cel mai bun marcator străin din istoria Ligii I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul care a făcut ravagii în campionatul românesc a plecat după bani, însă nu s-a acomodat la viaţa din Arabia Saudită. Acum visează să se întoarcă în România, unde e dorit de cele mai puternice echipe.

Există şi jucători pentru care banii nu înseamnă totul sau, în orice caz, nu atât încât să reuşească să se adapteze la o nouă lume. Un exemplu e cazul lui Wesley Lopes (32 de ani), care, la începutul sezonului, a lăsat România pentru a semna cu Al-Hilal (Arabia Saudită), fiind ademenit de un salariu de 1,5 milioane de dolari.

Publicaţia saudită „Al-Riyadh“ i-a dedicat un amplu articol brazilianului, în numărul de marţi, analizând situaţia fotbalistului de 32 de ani la Al-Hilal. Concluzia? „Wesley nu va mai rămâne în Arabia Saudită, numără zilele până la finalul sezonului, pentru a părăsi, definitiv, Orientul Mijlociu“, a notat sursa citată.

Jurnaliştii saudiţi ştiu şi viitoarea destinaţie a lui Wesley. „Se va întoarce în Europa. Prima lui opţiune e România, acolo unde a jucat mai mulţi ani şi a devenit cel mai bun marcator al campionatului. Patronul Stelei a vrut să-l ia, încă din iarnă, însă regulamentul FIFA a blocat transferul, fiindcă Wesley jucase deja la două cluburi în acest sezon“, a mai scris „Al-Riyadh“.

Acuzat că „boicotează fotbalul“

Nu e prima dată când presa saudită scrie despre plecarea lui Wesley de la Al-Hilal. De la începutul anului, brazilianul a fost acuzat că „boicotează fotbalul“, din dorinţa de a-şi uşura plecarea de la echipă.

În susţinerea acestui scenariu au venit şi prestaţiile lui Wesley. Dacă, în tur, a fost o „maşină de dat goluri“, adunând 19 reuşite, în 2013, vârful s-a stins, a ajuns chiar rezervă, la unele partide, şi a bifat doar patru goluri în 16 apariţii, în toate competiţiile.  

Dorit şi în Ghencea, şi în Gruia

Situaţia lui Wesley în Arabia Saudită l-a transformat într-o ţintă atractivă pentru cele mai puternice grupări din Liga I. Patronul Stelei, Gigi Becali, e un admirator al atacantului pe care l-a dorint, în trecut, în mai multe rânduri. Cei doi au păstrat legătura şi după transferul lui Wesley la Al-Hilal.

Totuşi, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, în decembrie, atacantul de 32 de ani a mărturisit că i-ar plăcea să joace şi la un alt club din Liga I. „Aş juca şi la CFR, spre exemplu, n-am nicio problemă. Nu trebuie să ajung neapărat la Steaua“, a spus, atunci, Wesley.   

61

de goluri a înscris Wesley în Liga I, fiind cel mai bun marcator străin din istoria campionatului românesc.

A pierdut titlul în lupta cu Elton

De când a ajuns în Arabia Saudită, Wesley a cucerit un singur trofeu, Cupa Coroanei Prinţului. În schimb, a ratat principalul obiectiv cu Al-Hilal, câştigarea campionatului. Titlul a ajuns la Al-Fateh, un club mic, cum a fost Urziceniul în Liga I, unde Elton face legea. 

VEZI ULTIMUL GOL MARCAT DE WESLEY LA AL-HILAL

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul