VIDEO Craiova nici nu pierde, nici nu câştigă. Oltenii au bifat al 15-lea meci fără eşec, dar n-au mai câştigat de trei etape

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică

Neînvinsă în Liga 1 de 15 etape, CSU Craiova a făcut un pas greşit în runda a 21-a, înregistrând un rezultat de egalitate cu modesta Gaz Metan Mediaş, scor 1-1, pe Stadionul Extensiv din Craiova.

CSU Craiova are o scădere de formă în Liga 1. Deşi a început bine returul, cu o victorie pe terenul Pandurilor, pentru olteni au urmat apoi trei meciuri terminate la egalitate, 0-0 cu Steaua, 1-1 cu Viitorul şi, mai nou, 1-1 cu Gaz Metan Mediaş, cel din urmă rezultat înregistrat în etapa a 21-a. Jocul cu Mediaşul a fost dominat în prima repriză de gazde, care au punctat prin Tîrnăcop, în minutul 16, după o gravă greşeală a portarului Pleşca.

În repriza secundă Craiova s-a mulţumit să facă un joc de aşteptare şi a fost taxată de adversari, care au punctat în minutul 65 prin Llullaku, proaspăt intrat în teren cu câteva minute înainte. Vârful medieşenilor a înscris cu capul şi a adus egalarea, stabilind şi scorul final al jocului, 1-1.

Remiza din Bănie le încurcă planurile elevilor lui Cârţu şi Săndoi, care visau să ajungă în Europa la finalul sezonului. Însă, jocul modest făcut de olteni în ultimele trei etape contrastează izbitor cu pretenţiile lor europene. De partea cealaltă, Mediaşul a obţinut un punct important în lupta pentru salvarea de la retrogradare pe terenul unei echipe care în tur a fost necruţătoare cu aproape orice echipă oaspete în Bănie.

VIDEO CSU Craiova-Gaz Metan Mediaş 1-1

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice