Victor Piţurcă, despre relaţia cu Răzvan Burleanu: „Fiecare îşi vede de ale lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul echipei naţioanale de fotbal a României a vorbit marţi despre modul în care se desfăşoară colaborarea cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

„Cred că am pus lucrurile la punct foarte rapid. Răzvan e un om direct, am avut câteva discuţii la început, apoi fiecare îşi vede de treaba lui. Contează eficienţa, iar timpul meu vine la finalul lunii mai, când avem cele două meciuri. Urmează apoi meciurile oficiale din toamnă, când întâlnim Grecia la finalul lunii septembrie, meci care se joacă cu porţile închise.

Toate problemele care erau de rezolvat s-au rezolvat şi nu cred că mai este nimic de adăugat. Noi aavem un sistem foarte bine pus la punct, vorbesc de stafful echipei naţionale şi nu există probleme. Preşedintele este deschis la orice nou şi am pus la punct detalii despre monitorizarea jucătorilor şi a meciurilor, chiar dacă a costat Federaţia nişte bani.
Ştiţi că eu nu sunt adeptul apariţiei în mass-media, pentru că am alte lucruri de făcut. Sunt multe meciuri de vizionat, jocuri de urmărit. Avem prea multă treabă să ne putem ocupa de alte lucruri, precum intervenţiile telefonice în emisiuni“, a declarat Victor Piţurcă pentru DolceSport.


Ştiri pe aceeaşi temă:

Metodă inedită aplicată de FRF pentru a demasca şi combate meciurile trucate

S-a declanşat vânătoarea de şpăgari din Federaţie! Jean Vlădoiu, bănuit că a cumpărat la suprapreţ steguleţele tricolore împărţite fanilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate