Vasluiul dispare de pe harta Ligii I: cine se bucură de colapsul clubului şi cum se va schimba configuraţia campionatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La opt ani după ce a promovat pe prima scenă fotbalistică a ţării, formaţia moldavă a aflat că, în următoarea stagiune, va ajunge în „B“,  indiferent de locul ocupat la finalul acestui sezon.

„Adevărul“ a analizat, în ediţia de ieri, cum jumătate dintre echipele din Liga I se luptă pentru a se salva de la retrogradare, cu şase etape înainte de terminarea campionatului.

Aceste formaţii tocmai au primit o veste excelentă: FC Vaslui a ratat termenul-limită pentru a arăta că n-are datorii către jucători şi antrenori, pentru a putea lua licenţa pentru următoarea ediţie a Ligii I. Deadline-ul a expirat, marţi, la ora 23.59, iar de acum situaţia e clară: FC Vaslui va ajunge în liga a doua, la finalul acestei stagiuni. 

Moldovenii au restanţe de peste 500.000 de euro faţă de jucători şi, cum nu le-au achitat, mai aveau, totuşi, o soluţie pentru a putea lua licenţa. Ei ar fi putut trimite la Comisia de Licenţiere o scrisoare semnată de toţi fotbaliştii din lot prin care Antal şi compania ar fi anunţat că sunt dispuşi să-şi ia banii la o dată stabilită de comun acord cu oficialii clubului.

Nici acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, duşi cu vorba de mai bine de jumătate de an, jucătorii au trimis o scrisoare la Comisia de Licenţiere pentru a arăta că sunt neplătiţi!

Până şi fostul finanţator al clubului, Adrian Porumboiu, a lăsat de înţeles că echipa nu se mai poate salva. „Am crezut mereu că lucrurile se vor rezolva, dar văd că nu se poate“, a declarat Porumboiu.

Cum soarta Vasluiului e pecetluită, de acum se pune următoarea întrebare: cum va afecta iminenta dispariţie a galben-verzilor de pe primul eşalon componenţa Ligii I pentru sezonul următor?

Locul 15 ar deveni salvator

Această dilemă a fost lămurită de Constantin Zotta, preşedintele clubului FC Braşov, grupare implicată în lupta pentru „supravieţuire“ în Liga I.

„Lucrurile sunt clare. În urma situaţiei de anul trecut, odată cu răspunsul venit de la TAS, care a retrogradat Rapidul şi a readus Chiajna în prima ligă, s-a consolidat regulamentul şi s-a introdus articolul 19. Acesta spune, clar, că, în situaţia în care una dintre primele 14 echipe clasate la finalul campionatului nu obţine licenţa, ea va fi înlocuită de prima formaţie care a retrogradat sportiv, dar care a dobândit licenţa de Liga I“, a precizat Zotta.

Practic, căderea Vasluiului înseamnă că locul 15, care ar fi trebuit să ducă în „B“, ar deveni ultimul care ar asigura rămânerea în primul eşalon. Situaţia s-ar schimba doar în cazul în care nici formaţia care se va clasa pe 15 n-ar obţine licenţa. Astfel, ar rămâne în Liga I ocupanta locului 16, în cazul în care a primit licenţa.

Ce rezultate a avut Vasluiul în Liga I

Sezon Locul ocupat

2005-2006 14

2006-2007 8

2007-2008 7

2008-2009 5

2009-2010 3

2010-2011 3

2011-2012 2

2012-2013 5

*În 2008-2009, a ajuns până în turul I în Liga Europa, fiind eliminată înainte de a pătrunde în grupe.

*În 2009-2010, a fost eliminată în play-off-ul Ligii Europa, înainte de a intra în grupe.

*În 2010-2011, a fost eliminată în play-off-ul Ligii Europa, înainte de a intra în grupe.

*În 2011-2012, a jucat în grupele Ligii Europa, venind din play-off-ul pentru grupele Ligii Campionilor.

Nu se prezintă la Cluj?

Neplătiţi de jumătate de an, jucătorii vasluieni nu vor să joace, la Cluj, în meciul cu Universitatea. Potrivit stiridesport.ro, Antal şi compania sunt decişi să se ţină de cuvânt, de această dată, după ce ameninţările lor cu neprezentarea, înaintea partidelor cu Steaua şi cu Corona, nu le-au adus decât promisiuni neonorate din partea conducerii, legate de plata restanţelor. În cazul în care fotbaliştii pregătiţi de Liviu Ciobotariu vor refuza să facă deplasarea, la Cluj, galben-verzii vor folosi echipa de juniori, aşa cum au intenţionat să facă şi la partida cu Steaua.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate