Scandalul de la FC Vaslui a ajuns pe masa procurorilor: Acţionarul majoritar, finul lui Porumboiu, reclamat de propriii subordonaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarul majoritar şi administratorul clubului FC Vaslui, Ciprian Damian, finul omului de afaceri Adrian Porumboiu, a fost reclamat marţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui de proprii subordonaţi, fiind acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni economice.

Scandalul de la FC Vaslui este departe de a se încheia zilele acestea intrând într-o nouă fază. După tirul acuzaţiilor pe care şi le-au aruncat în ultimele zile Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei şi Ciprian Damian, acţionarul majoritar al clubului, în ecuaţie au intrat şi procurorii vasluieni. Conducerea clubului de fotbal a depus o plângere penală împotriva propriului acţionar majoritar, demers ce are toate şansele să facă istorie, fiind pentru prima dată când administratorul unei societăţi, care are şi calitatea de acţionar majoritar, este reclamat de proprii subordonaţi.

“La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost înregistrată o plângere din partea conducerii SC Sporting Club SA Vaslui împotriva numitului Damian Ciprian Iulian, pentru săvârşirea unor infracţiuni economice », a declarat, pentru Adevărul, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalului Vaslui, Sorin Armeanu.

Ciprian Damian a devenit acţionarul majoritar al SC Sporting Club SA Vaslui în vara anului trecut, când omul de afaceri Adrian Porumboiu şi-a anunţat retragerea din fotbal şi i-a vândut 84% din acţiunile clubului contra sumei de 105.000 lei. Ciprian Damian ocupa funcţia de preşedinte de administraţie a clubului încă din anul 2010. În decembrie anul trecut, când practic a izbucnit scandalul dintre Adrian Porumboiu şi Ciprian Damian, în funcţia de preşedinte de administraţie a fost numit Viorel Nebunu, unul dintre membrii consiliului de administraţie, însă numirea a fost contestată de Damian, considerând-o ilegală, tocmai pentru că el nu a participat la şedinţa prin care acesta a fost numit. După acel demers, în luna ianuarie Ciprian Damian a reclamat la poliţie faptul că apropiaţii omului de afaceri i-ar fi spart biroul din incinta Centrului de Afaceri şi i-au sustras contabilitatea. Fiind invocate şi infracţiuni informatice, plângerea a fost declinată procurorilor Biroului Teritorial Vaslui ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, care desfăşoară în prezent cercetări în acest caz.
Referitor la plângerea depusă marţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, de proprii subordonaţi, Cirprian Damian a declarat că nu ştie absolut nimic, subliniind că, în mod firesc el reprezintă conducerea clubului. 

Citeşte şi

Război total între naşul Porumboiu şi finul Damian: FC Vaslui, scos la vânzare!

Acuzaţii grave în scandalul dintre Adrian Porumboiu şi finul său: şantaj, tranzacţii dubioase, acte falsificate şi interceptări ilegale

Sărăcia ucide fotbalul: Steaua – FC Vaslui e în pericol să nu se joace. Care vor fi consecinţele unei premiere istorice

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite