Vasile Cîtea este noul preşedinte al Federaţiei Române de Box. De ce s-au retras Marian Simion şi Mihai Craiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Cîtea a fost ales preşedinte al FR Box

Vasile Cîtea, fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost ales la conducerea forului, joi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare ce a avut loc în Capitală.

Cîtea a obţinut 88 voturi, în timp ce contracandidatul său, Mihai Lauruc, a obţinut 38. Pe lista candidaţilor oficiali s-au aflat şi Mihai Craiu şi Marian Simion. Craiu şi-a anunţat retragerea printr-o scrisoare, iar Marian Simion şi-a retras candidatura în timpul Adunării Generale.

"După cum a fost prezentat raportul de către doamna ministru, acest post înseamnă o mare responsabilitate. Lucrurile nu sunt deloc limpezi, va fi o muncă imensă. Eu sper să aducem parteneri, să fie unitate şi stabilitate financiară pentru că aceste lucruri au lipsit şi ne afectează foarte tare. Şi de aceea s-a ajuns în această situaţie. Îmi pare rău că s-au adus acuze că federaţia ar fi fost devalizată, nu a fost rea intenţie, au fost management prost şi neştiinţă. Eu mă bazez pe oamenii pe care îi voi avea în echipă", a declarat Cîtea, citat de Mediafax. El a adăugat că nu l-au surprins cele două retrageri, acestea fiind în avantajul său. "În mod cert vor face parte din echipa mea", a afirmat Cîtea.

Vasile Cîtea a precizat că la federaţie situaţia este proastă, dar din punct de vedere al rezultatelor se stă foarte bine. "Avem un sportiv calificat la Jocurile Olimpice (n.r. Mihai Nistor) şi cred că mai avem şanse pentru încă unul. Sunt 3-4 sportivi care pot participa la Jocurile Olimpice. Dacă are linişte şi confort financiar, eu cred că putem visa, după 60 de ani, la o medalie de aur prin Nistor", a spus noul preşedinte al FR Box. Întrebat dacă se teme că ar putea ajunge în situaţia de a fi demis, Cîtea a răspuns că nu doreşte să treacă prin experienţele predecesorilor săi. "Fiecare naş îşi are naşul, eu sper ca atunci când nu voi mai corespunde să fac pasul înapoi singur şi să nu mă agăţ ca pisica de burlan. Nu doresc să trec prin experienţele prin cre au trecut ceilalţi, eu sper că nu ne vom sabota între noi", a explicat el. Vasile Cîtea a mai spus că speră ca problemele financiare ale federaţiei să se rezolve. "Eu sper să facem plăţile către ANAF şi să deblocăm conturile, iar apoi să aducem bani în federaţie ca să ne putem plăti datoriile". Conform raportului prezentat, joi, de ministrul Elisabeta Lipă, federaţia de box are un total de 213.000 de lei de returnat către minister şi 8.000 de lei penalităţi. Potrivit raportului prezentgat de angajaţii federaţiei, datoriile totale ale forului sunt de 1.250.000 de lei datorii totale şi forul este implicat în 13 litigii în instanţă prin care i se solicită daune de 900.000 de lei.

Leonard Doroftei, care a ocupat funcţia de preşedinte al FR Box până în noiembrie 2015, nu a fost prezent la Adunarea Generală extraordinară de joi. Doroftei a demisionat la 13 noiembrie de la conducerea FR Box.
Federaţia Română de Box se confruntă cu probleme financiare, având conturile blocate, dar şi finanţările din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, din cauza datoriilor acumulate în ultimi ani.
Leonard Doroftei se află la conducerea FR de Box din 23 noiembrie 2012 şi anul trecut a avut intenţia de a demisiona din funcţie, gest la care a renunţat ulterior.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta