Urmează anul marilor reveniri în tenis: de ce trebuie să ne bucurăm, dar să avem și șervețelele pregătite ANALIZĂ

0
Publicat:

Cine savurează tenisul de nivel înalt are motive de a se entuziasma cu gândul la ce urmează în 2024, dar și de a se emoționa, cu șervețelele pregătite pentru finalul anului.

Rafael Nadal se poate bucura, din nou, de tenis

Pentru că, atât debutul stagiunii, cât și sfârșitul ei îl vor avea în prim-plan pe marele Rafael Nadal. Cu care am avut norocul de a fi contemporani și care, după un 2023 în care a stat prin clinici și s-a chinuit teribil pentru a se reface, va reveni în circuit în ceea ce va fi sezonul său de adio. Desigur, ibericul a tot bătut moneda pe faptul că va avea un an atipic. În care marea provocare va fi nu să câștige, ci să accepte că, cel puțin la început, nu-și va putea domina adversarii ca în perioada sa de glorie.

Fetele revin după nașteri, accidentări

Dacă la băieți, Nadal va fi în prim-plan, „eclipsându-l“ pe australianul Nick Kyrgios care, la rândul său, va reveni în circuit, în schimb, la fete, lista revenirilor anunțate pentru 2024 e și mai lungă.

Aici, japoneza Naomi Osaka și nemțoaica Angelique Kerber se reapucă de turnee, după ce au născut. Naomi are o fetiță, Shai, din iulie 2023, în timp ce „Angie“ a născut mai devreme, în februarie, având, de asemenea, o fețită, Liana. Ambele sportive au fost trecute pe tabloul Australian Open 2024 (14-28 ianuarie) datorită clasamentului protejat, cel pe care l-au avut în momentul în care și-au întrerupt carierele.

În schimb, Emma Răducanu, supusă unor intervenții chirurgicale în aprilie 2023, are emoții în privința participării la primul Grand Slam al anului. Clasamentul ei protejat o plasează pe 103 WTA – în ierarhia la zi ocupă locul 298 WTA – și, în mod normal, nu i-ar permite accederea pe tabloul Australian Open 2024. Când organizatorii au acordat primele patru wild-card-uri, Răducanu nu s-a aflat pe lista jucătoarelor care le-au primit. Ele le-au revenit următoarelor sportive: Caroline Wozniacki (Danemarca, 33 de ani, 249 WTA), în calitate de campioană la Melbourne în 2018, plus australiencelor Kimberly Birrell (25 de ani, 115 WTA), Olivia Gadecki (21 de ani, 126 WTA) și Taylah Preston (18 ani, 203 WTA). Alte patru wild-card-uri vor fi acordate pentru tabloul feminin înainte de startul Australian Open. Dacă Emma Răducanu nu va primi unul și nu vor fi suficiente retrageri de pe tabloul principal, atunci britanica de 21 de ani va fi nevoită să joace în calificările de la Australian Open.

Revin în circuit după pauze mari

Nume Clasament mondial Data ultimului meci

Rafael Nadal (37 de ani) 670 ATP 18 ianuarie 2023

Nick Kyrgios (28 de ani) - 13 iunie 2023

Marin Cilic (35 de ani) 672 ATP 24 iulie 2023

Denis Shapovalov (24 de ani) 109 ATP 9 iulie 2023

Naomi Osaka (26 de ani) 46 WTA* 20 septembrie 2022

Emma Răducanu (21 de ani) 298 WTA 18 aprilie 2023

Amanda Anisimova (22 de ani) 369 WTA 26 aprilie 2023

Angelique Kerber (35 de ani) 31 WTA* 1 iulie 2022

*clasament protejat

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”