Djokovici, anunț spectaculos, spre disperarea contestatarilor: decizia sârbului face înconjurul lumii

0
Publicat:

Novak Djokovici (1 ATP), ajuns la 36 de ani, nu are nici cea mai mică intenţie să se retragă şi se vede jucând până la 40 de ani sau mai mult, a declarat înaintea unui meci demonstrativ pe care l-a disputat în Arabia Saudită.

Novak Djokovici, imitându-și contestatarii
Novak Djokovici, imitându-și contestatarii

"Sper să-mi pot duce cariera înainte până la 40 de ani şi chiar după. Mă simt bine în corpul meu. Joc un tenis de mare calitate, 2023 a fost unul din cei mai buni ani din viaţa mea. De ce să te opreşti când joci încă foarte bine? Voi continua, voi lua fiecare an unul câte unul şi voi vedea până când voi putea juca", a declarat Djokovici într-un interviu video realizat cu ocazia Riyadh Season Tennis Cup.

Tenismanul cu 24 de titluri de Mare Şlem l-a dat exemplu pe emblematicul jucător de fotbal american Tom Brady, pe care îl cunoaşte personal şi despre care ştie foarte multe lucruri.

"Brady este un superb exemplu de campion, care a avut o frumoasă carieră şi o mare longevitate. El a alocat mult timp pentru a se ocupa de el însuşi şi s-a recuperat foarte bine pentru a lua în calcul toate aspectele legate de corpul său şi de spiritul său, pentru a avea o carieră lungă şi fructuoasă", a spus el.

Djokovici urmează să-l întâlnească pe mai tânărul său rival, spaniolul Carlos Alcaraz, miercuri, într-un meci demonstrativ înainte de a lua direcţia spre Perth, unde va juca la United Cup, turneu de pregătire în vederea Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului programat în perioada 14-28 ianuarie.

Încă un premiu după un sezon 2023 de vis

Djokovici a fost votat cel bun sportiv european din acest an, în cadrul celei de-a 66-a ediţii a anchetei organizate de agenţia poloneză de ştiri PAP, la care au participat 21 de agenţii de pe continent, printre care şi AGERPRES.

Djokovici s-a impus cu 178 de puncte, fiind urmat de olandezul Max Vestappen, campionul mondial de Formula 1, cu 150 de puncte, şi de atletul suedez Armand Duplantis, multiplu recordman mondial la săritura cu prăjina, cu 86 de puncte.

Novak s-a impus pentru a cincea oară în această anchetă, una dintre cele mai vechi din lume, după victoriile din 2011, 2015, 2018 şi 2021. Anul trecut, victoria a revenit jucătoarei poloneze Iga Swiatek, care a fost urmată de Duplantis şi Verstappen.

Două românce au reuşit să câştige această anchetă de-a lungul timpului, gimnasta Nadia Comăneci, în 1976, şi atleta Gabriela Szabo, în 1999.

Clasamentul anchetei PAP pe 2023

1. Novak Djokovici (Serbia/tenis) 178 puncte

2. Max Vestappen (Olanda/Formula 1) 150

3. Armand Duplantis (Suedia/atletism) 86

4. Erling Haaland (Norvegia/fotbal) 80

5. Nikola Jokic (Serbia/baschet) 74

6. Iga Swiatek (Polonia/tenis) 72

7. Johannes Thinges Boe (Norvegia/biatlon) 51

8. Femke Bol (Olanda/atletism) 49

9. Marco Odermatt (Elveţia/schi alpin) 44

10. Jonas Vingegaard (Danemarca/ciclism) 40

11. Leon Marchand (Franţa/înot) 30

12. Mathieu van der Poel (Belgia/ciclism) 26

13. Carlos Alcazar (Spania/tenis) 24

14. Aitana Bonmati (Spania/fotbal) 23

15. Miltiadis Tentoglou (Grecia/atletism) 12

16. Dennis Schroeder (Germania/baschet), Ondrej Perusic/David Schweiner (Cehia/volei pe plajă) 10

18. Demi Vollering (Olanda/ciclism), Jon Ram (Spania/golf), Jacob Ingebrigtsen (Norvegia/atletism), Laşa Talahadze (Georgia/haltere) 9

22. Eleftherios Petrounias (Grecia/gimnastică artistic), Aleksandar Vezenkov (Bulgaria/baschet), Alvaro Martin (Spania/atletism), Iaroslava Mahucih (Ucraina/atletism) 8

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite