Video Un ungur a intrat în istoria fotbalului: Viktor Kassai a acordat primul penalty după reluarea video. Reacţia jucătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Kassai a urmărit reluarea fazei pe margine. FOTO: EPA

Mondialul Cluburilor a trecut până acum oarecum neobservat, cel puţin în Europa, însă o partidă disputată, astăzi, în semifinale, a furnizat un moment istoric care a făcut înconjurul lumii.

În prima semifinală dintre Atletico Nacional şi Kashima Antlers, după 30 de minute, jocul a fost oprit la semnalizarea asistentului care, aflat pe margine, a urmărit meciul pe un monitor. 

După o lovitură liberă executată de japonezi, fundaşul Daigo Nishi a fost împiedicat în careu de Orlando Berrio. Faza n-a fost observată de centralul maghiar, Viktor Kassai. Asistentul cu monitorul în faţă i-a transmis însă în cască arbitrului că s-a petrecut un moment ce poate schimba cursul partidei. 

Kassai a oprit meciul 30 de secunde, s-a uitat pe reluare pe monitor, după care a arătat spre punctul cu var. Chiar şi aşa, protestele fotbaliştilor columbieni n-au lipsit, dar Kassai le-a explicat ce a văzut în reluare. Shoma Doi a deschis apoi scorul de la 11 metri. 

Mondialul Cluburilor e prima competiţie în care FIFA experimentează cu tehnologia video. În 2017, forul mondial intenţionează să testeze acest sistem în mai multe ţări.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor