Un jucător pleacă de la Steaua şi distruge imaginea clubului perfect: „Meme? Un ipocrit! Reghecampf? Caracterul îl strică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Martinovici

Unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti ai roş-albaştrilor s-a despărţit de formaţia din Ghencea în această iarnă. Acum, el vorbeşte despre culisele întunecate ale clubului. Declaraţiile sale vor provoca un tsunami în Ghencea.

Dintr-un titular al Stelei, Novak Martinovici a căzut în dizgraţia celor din stafful tehnic. Motivul? Cu Szukala, Chiricheş şi Gardoş în lot, sârbul n-a mai fost folosit pe postul său, cel de fundaş central. 

În schimb, Laurenţiu Reghecampf a intenţionat să-l reprofileze fundaş dreapta, acolo unde echipa nu prea avea soluţii. Martinovici a refuzat să joace în bandă, iar, în prima fază, a fost scos din lot, pentru ca, în această iarnă, să fie pus pe liber de Steaua. 

Vorbeşte frumos doar de Gigi

„Mihai Stoica e un om fals, un ipocrit. Nimeni de la echipă nu-l suportă. Pe faţă vorbeşte frumos, apoi îţi înfige cuţitul în spate. Reghecampf e un antrenor foarte bun, dar la fel, caracterul lui îl veţi vedea mai bine în câteva zile. Gigi Becali e singurul om corect de la Steaua“, a declarat Martinovici pentru PRO TV.

Gigi: „E un băiat de caracter“

Atacul virulent lansat de Martinovici vine la o zi după ce el a fost lăudat de finanţatorul roş-albaştrilor. Acesta a fost impresionat de faptul că fotbalistul a acceptat să plece de la echipă, fără mari pretenţii financiare, deşi mai avea contract până în vară.

„Martinovici e băiat de caracter. Mi-a zis că nu şi-a găsit echipă şi mi-a cerut să-i dau doar banii până în decembrie şi că pleacă. El mai avea de luat din urmă. Dacă am văzut că e de caracter, o să-i dau şi banii pe ianuarie“, a spus Gigi Becali.

UPDATE 21.06 - Gigi Becali a reacţionat imediat după declaraţiile pe care Martinovici le-a dat la PRO TV.

„Ce vrei sa zică Martinovici despre Mihai Stoica? El se gândeşte că a fost pus pe liber, fiindcă Meme ne-a influenţat şi pe mine şi pe Reghe. Se aştepta ca Meme să-l ajute“, şi-a început Gigi discursul la GSP TV.

Latifundiarul a explicat de ce managerul n-a fost apropiat de Martinovici: „Meme e genul de om care se comportă mult mai bine cu jucătorii de valoare la care Steaua are interes, sau cu tinerii pe care putem să-i promovăm. Asta înseamnă răutate, nu trebuie să se comporte aşa“.

Becali e de părere că Stoica e tip popular la echipă, deşi Martinovici a spus contrariul.

„Nu cred că e adevărat că nu-l suportă nimeni pe Meme. Dacă nu-l suportau jucătorii, nu ieşea cu ei la masă. E adevărat că sunt 2-3 care nu-l suportă“, a spus finanţatorul roş-albaştrilor.

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”