Un indian de doar 18 ani este noul campion mondial la șah. A profitat de problemele psihice ale adversarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul indian Dommaraju Gukesh, 18 ani, a câştigat joi meciul decisiv al finalei Campionatului mondial de şah, de la Singapore, contra deţinătorului titlului, chinezul Ding Liren, devenind astfel cel mai tânăr jucător care a obţinut cel mai prestigios titlu în „sportul minţii”, scrie AFP.

Tabla de șah

Cei doi jucători erau la egalitate înainte de jocul al 14-lea, care părea că se îndreaptă spre o remiză, dar jucătorul indian a profitat de o gafă a adversarului său în a 55-a mutare pentru a lua un avantaj decisiv şi a-l obliga pe chinez să-şi accepte înfrângerea. Gukesh este al doilea indian care a obţinut acest titlu, după Viswanathan Anand.

Carlsen s-a plictisit de titlul mondial

În caz de egalitate, lupta ar fi continua vineri cu o serie de jocuri într-un format mai rapid. Specialiştii au susţinut încă de la început că Gukesh are şanse mari să câştige. Adversarul său, Ding Liren, nu a mai câştigat niciun meci din ianuarie, iar anumite devăluiri în prezentau ca fiind afectat de probleme psihice.

A fost prima finală la un Campionat mondial de şah în ultimii 138 de ani între doi jucători asiatici. Cel mai tânăr campion mondial era până acum rusul Garry Kasparov, care avea 22 de ani când a câştigat titlul, în 1985.

Campionul norvegian Magnus Carlsen a renunţat la titlu în 2023 din cauza lipsei de motivaţie.   

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie