Un deget mijlociu pentru aproape 23.000 de români: Dovada că suntem la un nivel foarte jos

0
Publicat:

La o săptămână după calificarea României la Euro 2024, Superliga noastră – ce denumire nefericită! – ne-a readus cu picioarele pe pământ.

Copilul care merge pe stadion în România e expus, din păcate, la un mediu toxic

Pentru că, în cazul în care cineva și-a imaginat că performanța tricolorilor e un semn al însănătoșirii unui fotbal grav bolnav, atunci aceste speranțe s-au cam risipit după runda cu numărul 17. În primul rând, din cele șase partide disputate vineri, sâmbătă și duminică, vreo trei au fost de neprivit! Adică, Hermannstadt – Poli Iași (0-0), CFR Cluj – UTA (0-0) și Dinamo – FCSB (0-1). Iar la Galați, în confruntarea Oțelul – Universitatea Craiova (1-3), s-a jucat cu chiu, cu vai pentru că în România anului 2023, în continuare, avem stadioane, la nivelul primei ligi chiar, unde suprafața de joc devine impracticabilă la prima ninsoare! Explicația: instalația de încălzire subterană e pornită tardiv, după ce gazonul e acoperit de zăpadă. Asta din dorința clubului de a face economie la factura de curent!

La Galați, a fost nevoie ca antrenorul Dorinel Munteanu să pună mâna pe lopata și, împreună cu niște suporteri, să dea zăpada la o parte, astfel încât Oțelul – Universitatea Craiova să înceapă, ce-i drept, cu întârziere!

Ca-n Fâșia Gaza!

După scenele tragicomice de la Galați, Dinamo – FCSB a început, de asemenea, cu o întârziere de zece minute. Cu „bombardamente“ ca-n Fâșia Gaza! Pentru că pe gazon au explodat petardele într-o veselie, senzația generală fiind că, dacă cineva și-ar fi propus, ar fi reușit să pătrundă pe Arena Națională și cu un lansator de rachete, contolul de la porți fiind o glumă proastă.

Iar dacă cineva și-a pus speranțele în vizionarea unui spectacol fotbalistic, atunci dezamăgirea a fost uriașă! Pentru că Dinamo – FCSB a avut un nivel jalnic, singurul moment peste nivelul partidei fiind execuția superbă a lui Florinel Coman pentru golul de 1-0. Nu degeaba Mircea Lucescu (78 de ani) a și părăsit stadionul, înainte de fluierul de final, declarând atât în fața reporterilor: „Nu prea a fost derby! Nu merita nicio echipă să câștige!“.

Analiza meciului: Mediocritate

În studiourile TV, invitații chemați să analizeze Dinamo – FCSB au fost și ei rușinați parcă de postura în care s-au aflat, fiind nevoiți să comenteze nonfotbalul oferit de cele două formații.

Două declarații, ambele rostite la Orange Sport, vorbesc de la sine despre nivelul derby-ului:

*Cristi Pulhac (fost dinamovist): A fost un meci mediocru. Așa l-aș cataloga...

*Basarab Panduru (fost internațional): La ce ne aşteptăm de suntem acum supăraţi şi dezamăgiţi de ce am văzut? FCSB a căutat să dea un gol şi apoi să închidă jocul. FCSB asta a făcut în ultimul timp, nu e nicio surpriză. Dinamo a încercat ceva? În afară de faptul că a vrut să nu ia gol? Nici măcar n-a încercat ceva Dinamo.

Subiecte de râsu’-plânsu’ după meci

Așadar, după un astfel de derby, subiectele dezbătute au fost următoarele:

*Faptul că, deși era frig, Andrea Compagno și-a stropit părul cu apă, înainte de a intra pe teren.

*Declarația controversată dată de Florinel Coman, care a pus Dinamo în categoria „echipelor mici“.

*Gestul golănesc al lui Charalambous care, după fluierul de final, a ridicat degetul mijlociu spre un spectator aflat în tribune, în primele rânduri.

Concluzia? Cei 22.926 de spectatori care au îndurat frigul pe Arena Națională au primit cu toții un deget mijlociu din partea ambelor echipe, la ce s-a jucat pe teren.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie