Un component al Craiovei Maxima spune adio carierei de antrenor. Cu ce boală s-a luptat vreme de 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Cîrţu

A fost unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Craiovei Maxima şi a adus în Bănie ultimul titlu al Universităţii Craiova, din postura de antrenor.

Sorin Cîrţu (62 de ani) a anunţat că a renunţat definitiv la cariera de antrenor. "Gata, m-am lăsat. Îi las pe alţii. Fiecare cu felul lui. Nu mai am suflu. Nu mai am energia pentru a face faţă emoţiilor din fotbal", a spus Sorin Cîrţu, pentru Digi Sport. 

În 1991, Cârţu a cîştigat campionatul şi cupa din postura de antrenor al Universităţii Craiova. De atunci, a mai trecut pe la nenumărate echipe precum Rapid, Oţelul, Pandurii, Iaşi, CFR Cluj, Steaua, Poli Timişoara.  A avut şi o experienţă în străinătate, în sezonul 1997-1998, la Veria, în Grecia.

Împreună cu Emil Săndoi, a antrenat-o pe CSU Craiova din septembrie 2014 până în septembrie 2015. A descoperit în acest timp că suferă de hepatita C, virus pe care l-a contactat după o vizită la stomatolog. 

„De 15 ani am dus boala pe picioare, m-am dedicat mai mult fotbalului până mi-a ajuns cuţitul la os. E vorba de hepatita C, care mi-a afectat sănătatea şi m-a adus în situaţia să reflectez şi să mă gândesc mai mult la mine. Acum urmez un tratament american şi mai am încă 2-3 săptămâni până îl termin. Chestia e că m-am pricopsit cu virusul ăsta de la stomatolog, când mi-am rezolvat problema cu zâmbetul şi masticaţia, dar am dat în altceva! A fost un mare stres, încercam şi cu munca şi era clar că nu mai sunt deloc tânăr… Aşa că am luat acum o vacanţă mai mare, iar până pe 1 aprilie trebuie pauză totală. Sincer, m-am detaşat total de fotbal, mai ales de Universitatea Craiova“, spunea Sorin Cârţu într-un interviu acordat anul trecut pentru un ziar gorjean.

Scandal între DigiSport şi CSU Craiova! De la ce a pornit totul

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă