TVR reacţionează în cazul procesului cu Olaianos și anunță că face apel: „Toleranţă zero pentru comportament violent"

0
Publicat:

După ce, miercuri, Marian Olaianos a câştigat, în primă instanţă, procesul în care a dat în judecată Televiziunea Română, postul public a anunțat că va face apel. Jurnalistul concediat anul trecut de la Televiziunea Publică, s-ar putea întoarce la TVR. 

Marian Olaianos. FOTO TVR

„Toleranţă zero în Televiziunea Română pentru comportament violent", se arată în poziţia formulată TVR, în care este anunțat și apelul, citată de Paginademedia.ro

Televiziunea Română consideră că, prin comportamentul agresiv, „jurnalistul a comis o abatere gravă conform prevederilor Regulamentului Intern al SRTv, sancţionabilă cu desfacerea contractului de muncă."

Iată poziţia integrală transmisă de TVR:

"Televiziunea Română va face apel în procesul privind concedierea lui Marian Olaianos, în termenul legal.  Subliniem că fapta pentru care a fost cercertat face şi obiectul unui dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Marian Olaianos a fost concediat de TVR ca urmare a raportului comisiei de cercetare disciplinară, elaborat în baza sesizării depuse de Nadine Vlădescu, în luna octombrie 2022, privind fapte de violenţă fizică şi verbală ale jurnalistului asupra sa, însoţită de certificat medico-legal şi de alte documente medicale.

Reamintim că temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei de concediere a constat în analiza unor documente medicale (certificatul medico-legal emis de IML), alte examinări medicale efectuate după actele de violenţă suferite de Nadine Vlădescu, înregistrări video ce surprind cu claritate actele de violenţă, audieri ale martorilor, precum şi alte înscrisuri relevante care certifică abaterile disciplinare grave ale lui Marian Olaianos. Totodată, în cadrul audierii din data de 9 decembrie 2022, Marian Olaianos a declarat în faţa comisiei de cercetare disciplinară următoarele: „aflându-mă într-o stare de maximă tensiune emoţională, în încercarea de a mă apăra am impins-o pe Nadine la perete, apucând-o de zona gâtului".

În cadrul procesului intentat de jurnalist prin care contestă decizia de concediere, Televiziunea Română va face apel în urma hotărârii judecătoreşti dispuse în primă instanţă. SRTv consideră că, prin comportamentul agresiv, jurnalistul a comis o abatere gravă conform prevederilor Regulamentului Intern al SRTv, sancţionabilă cu desfacerea contractului de muncă".

TVR a invocat „motive disciplinare grave”

Amintim că Marian Olaianos a fost concediat de la TVR pe 9 martie 2023, după scandalul cu colega sa de la Cultură, Nadine Vlădescu, postul public invocând „motive disciplinare grave”.

Marian Olaianos afost acuzat că a bruscat-o și a lovit-o pe Nadine Vlădescu, cu care avusese o aventură.

„Olaianos m-a înjurat, m-a lovit cu palmele, cu pumnii și cu un set de chei, m-a strangulat și m-a dat cu capul de perete”, a susținut aceasta. La rândul lui, Olaianos a reclamat că a fost hărțuit sexual.  

După ce a fost concediat, jurnalistul a dat în judecată televiziunea publică și a câştigat, săptămâna aceasta, în primă instanţă. Chiar dacă decizia nu e una definitivă, putând fi atacată la apel, ea reprezintă o mare lovitură dată de Marian Olaianos postului public de televiziune.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă