Turnu Severin: Emil Săndoi: „Am amintiri plăcute cu Serbia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Săndoi şi-a trecut în palmares o victorie în faţa Serbiei

Selecţionerul echipei de tineret a României, Emil Săndoi, a prefaţat astăzi, partida de mâine cu Serbia.

Emil Săndoi a explicat ce l-a determinat să aleagă drept loc de desfăşurare arena din Turnu Severin. „Nu contează că avem două meciuri amicale, trebuie să ne impunem. Am ales Severinul pentru că este un stadion bun, renovat, la standarde internaţionale, cu un gazon foarte bun, dar şi pentru că jucăm cu Serbia şi sunt şi ei mai aproape de noi. Avem deja jucători care au mai evoluat pe acest teren şi cunosc stadionul“, a precizat Emil Săndoi. El a vorbit şi despre problemele din lot: „Trebuie să recunosc că se simte şi starea de oboseală în rândul jucătorilor, abia s-a încheiat campionatul, este normal să fie aşa. Avem şi o serie de accidentaţi: Andrei Ionescu, Alexe, Ursescu şi Antal“.

Selecţionerul echipei Under21 şi-a adus aminte şi despre meciul amical de anul trecut cu Serbia, în care echipa sa a reuşit un egal (1-1). „Îmi vine acum în minte meciul amical de anul trecut cu Serbia, la care am făcut un frumos 1-1 şi, de asemenea, acum avem doi adversari cu nume în fotbalul european. Sunt în cursa calificării, sunt jucători care activează în străinătate şi mai au un plus faţă de noi, faptul că au terminat campionatul mai devreme“, a încheiat Emil Săndoi.

Reprezentativa de tineret a României va întâlni mâine, de la ora 17.00, echipa similară a Serbiei, pe stadionul „Municipal“, din Drobeta Turnu Severin.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie