Tragedie în Italia: căpitanul Fiorentinei a murit în somn, la 31 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul formaţiei Fiorentina, Davide Astori, a încetat din viaţă noaptea trecută, la Udine, unde se afla cu echipa pentru un meci cu Udinese, din Serie A.

Potrivit presei italiene, Astori, care avea 31 de ani, a murit în somn. Atunci când jucătorul nu s-a trezit pentru a veni la micul dejun, colegii s-au speriat şi au încercat să-l sune. Pentru că nu răspundea la telefon, aceşti au spart uşa camerei de hotel în care se afla fotbalistul şi l-au găsit fără suflare, scrie presa italiană. 

“Profund îndurerată, Fiorentina este nevoită să anunţe că Davide Astori, căpitanul său, a încetat din viaţă”, a notat clubul din Florenţa pe Twitter.

Meciul Udinese – Fiorentina, contând pentru etapa a XXVII-a a campionatului Italiei, care ar fi trebuit să se dispute duminică, a fost amânat, la fel ca şi celelalte meciuri programate azi. 

Davide Astori a mai jucat pe postul de fundaş central  la echipe precum Cremonese, Cagliari şi AS Roma şi evolua la Firoentina din 2015. El avea 14 selecţii pentru Squadra Azzurra pentru care a şi marcat un gol. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort