Tragedie în Italia: căpitanul Fiorentinei a murit în somn, la 31 de ani
0Căpitanul formaţiei Fiorentina, Davide Astori, a încetat din viaţă noaptea trecută, la Udine, unde se afla cu echipa pentru un meci cu Udinese, din Serie A.
Potrivit presei italiene, Astori, care avea 31 de ani, a murit în somn. Atunci când jucătorul nu s-a trezit pentru a veni la micul dejun, colegii s-au speriat şi au încercat să-l sune. Pentru că nu răspundea la telefon, aceşti au spart uşa camerei de hotel în care se afla fotbalistul şi l-au găsit fără suflare, scrie presa italiană.
“Profund îndurerată, Fiorentina este nevoită să anunţe că Davide Astori, căpitanul său, a încetat din viaţă”, a notat clubul din Florenţa pe Twitter.
Meciul Udinese – Fiorentina, contând pentru etapa a XXVII-a a campionatului Italiei, care ar fi trebuit să se dispute duminică, a fost amânat, la fel ca şi celelalte meciuri programate azi.
Davide Astori a mai jucat pe postul de fundaş central la echipe precum Cremonese, Cagliari şi AS Roma şi evolua la Firoentina din 2015. El avea 14 selecţii pentru Squadra Azzurra pentru care a şi marcat un gol.