Cosmin Contra a fost la meciul de la Roma şi s-a luat cu mâinile de cap: Am văzut o echipă neputincioasă

0
0

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, joi seară, la Digisport, că la meciul Lazio - FCSB, scor 5-1, din returul 16-imilor Ligii Europa, a văzut o echipă română neputincioasă.

"Lazio a jucat foarte bine şi Steaua foarte prost. Asta a fost tactica aleasă, fiecare antrenor, fiecare persoană a considerat după tur că trebuia să continue pe aceeaşi tactică, dar la tur au lipsit Anderson şi Immobile, Anderson foarte rapid, iar Immobile dă goluri din jumătate de ocazii. Am văzut o echipă română neputincioasă. Mă pune pe gânduri evoluţia unor jucători, dar sper totuşi că a fost doar o seară neagră", a declarat Contra.

Întrebat dacă se va implica în alegerile pentru preşedinţia FRF, Cosmin Contra a spus: "Nu am ce să-i reproşez actualului preşedinte, mi s-a pus totul la dispoziţie. Sunt antrenorul echipei naţionale, nu politician. Voi încerca să aduc câţiva tineri la naţională".

Formaţia FCSB a ratat calificarea în optimile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 5-1, de echipa Lazio Roma, în manşa retur a 16-imilor competiţiei. În tur, FCSB a câştigat, scor 1-0.

Golurile au fost marcate de Immobile '7, '43, '71, Bastos '35 şi Anderson '51 pentru Lazio, respectiv Gnohere '81 pentru FCSB.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri