Totuşi, mergem în Rusia! Naţionala de fotbal are şanse mici să se califice la Mondiale, dar joacă un amical la Groznîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă speranţele de calificare la Mondialul de peste doi ani sunt aproape epuizate, tricolorii au şansa de a juca în Rusia o partidă de pregătire.

La patru zile după ce Polonia ne-a arătat nivelul la care se află echipa naţională, tricolorii joacă un amical în Rusia, încercând să mai spele din imaginea deplorabilă pe care au lăsat-o pe Arena Naţională. Meciul cu Rusia se dispută de fapt în Cecenia, la Groznâi, şi reprezintă abia a doua întâlnire dintre cele două echipe după destrămarea URSS. În precedenta, jucată în 2008, înainte de Campionatul European, România a trecut cu 3-0 de Rusia, la Bucureşti.


Pentru meciul cu Rusia, Christoph Daum a fost nevoit să renunţe la zece fotbalişti care s-au aflat în lot la partida cu Polonia. N-au făcut deplasarea la Groznâi Maxim, Ivan, Benzar, Hoban, Stanciu, Chipciu, Moţi, Keşeru, Tătăruşanu şi Chiricheş. În aceste condiţii, Daum are la dispoziţie doar 19 jucători, iar 12 provin din campionatul intern.  Dintre stranieri, trei joacă în Rusia, Grozav chiar la Terek Groznâi, Prepeliţă la Rostov, iar Bicfalvi la Tom Tomsk. Contra ruşilor, Daum îi va arunca în luptă şi pe cei doi debutanţi de la Viitorul, Ţâru şi Nedelcu, partida fiind un prilej bun de a-i vedea cum se descurcă sub tricoul naţionalei.

 Rusia - România, azi, ora 18.00, în direct la DolceSport

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete