Ţig, formidabilă la Washington: românca a câştigat cel mai spectaculos meci al zilei, după o revenire de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patricia Ţig (134 WTA) e în turul II, la fel ca Simona Halep, graţie unei prestaţii impresionante, în condiţiile în care de partea cealaltă a fileului s-a aflat o jucătoare care e cu 59 de locuri peste ea în ierarhia WTA.

Patricia Ţig şi-a început parcursul la Washington cu o victorie în compania lui Heather Watson (Marea Britanie, 75 WTA).

Primul set a fost de-a dreptul dramatic! La 2-2, Watson s-a distanţat, a început să câştige game după game şi s-a dus la 5-2. De aici a început însă revenirea lui Ţig. Aceasta a luat patru game-uri la rând, iar la 5-4 pentru adversara ei a şi salvat o minge de set!

Abia la 5-5, Watson a punctat pe tabelă, dar Patricia şi-a făcut şi ea serviciul, salvând o altă minge de set, aşa că s-a ajuns la tie-break. Aici, Ţig s-a dus la 5-2 şi s-a impus cu 7-4, după 63 de minute.

Pe muchie de cuţit în setul doi

Modul în care a tranşat primul set i-a crescut moralul lui Ţig care a început excelent actul secund. S-a dus la 3-0 şi 5-2, după care s-a repetat scenariul primului set, însă în sens invers!

Britanica a egalat, în condiţiile în care Ţig a avut două mingi de meci la 5-3! Le-a irosit pe ambele, şi-a pierdut serviciul, după care s-a făcut 5-5. De aici, fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, aşa că s-a ajuns la 6-6 şi la al doilea tie-break. Din nou, Ţig s-a descurcat excelent, a condus în permanenţă, cu 2-0, 4-2, iar la 6-3 a avut trei mingi de meci. A fructificat-o pe prima, după ce Watson a comis o dublă greşeală.

Pentru Ţig urmează o partidă în turul II cu învingătoarea duelului Niculescu (59 WTA) - Hibino (72 WTA) care se va juca miercuri de la ora 21.00, ora României.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne