Tenisul zguduit după retragerea lui Barty: Propunerea Simonei, reacţia Serenei şi verdictul dat de Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ashleigh Barty va împlini 26 de ani la data de 24 aprilie

În noaptea de marţi spre miercuri, s-a făcut anunţul care a bulversat lumea sportului: Ashleigh Barty, locul 1 în clasamentul mondial, s-a lăsat de tenis după ce, în luna ianuarie, a câştigat Australian Open la ea acasă.

Ashleigh Barty va fi deja o „pensionară“ cu acte, luna viitoare, când va împlini 26 de ani. Ce-i drept, australianca a realizat lucruri importante în sportul-alb, iar cifrele sale, prezentate de „Adevărul“ aici, confirmă această realitate.

Doar că, indiferent de realizări, retragerea lui Barty a venit de nicăieri. Şi a şocat cu atât mai mult cu cât, chiar în acest sezon, nu acum mai mulţi ani, Ashleigh câştiga trofeul Grand Slam cu numărul trei, la Melbourne, după şapte victorii entuziasmante.

Nimic din toate acestea n-au contat însă, iar Barty e deja istorie pentru tenis. Decizia ei a şocat-o pe Simona Halep (19 WTA) pe care şi în acest context ar trebui să o preţuim şi mai mult! Pentru că, după cum „Adevărul“ a scris aici, „Simo“, la 31 de ani, e cea mai bună veterană din tenisul feminin!

Ce a scris Simona Halep pe Twitter după retragerea lui Ashleigh Barty?

*Ash, ce pot spune? Ştii că am lacrimi în ochi, nu? Prietena mea, îmi va fi dor de tine în circuit. EraI diferită şi specială şi am împărtăşit nişte momente incredibile. Ce va urma pentru tine? Vei fi o campioană de Grand Slam la golf?! Fii fericită şi bucură-te de viaţă la maxim.

Alte reacţii din lumea tenisului

*Serena Williams: Sincer, un pic rămasă fără cuvinte. Îţi mulţumesc că ai inspirat nu numai tinerele din Australia, ci şi pe cele din întreaga lume. Îţi mulţumesc că ai arătat că bunătatea învinge. Mulţumesc, Ash Barty!

*Darren Cahill: Un model incredibil pentru atât de mulţi, nu numai în sportul nostru, şi ea şi-a desfăşurat întotdeauna cariera în felul ei special. Bravo, Ash. O adevărată legendă australiană!

*Karolina Pliskova: Felicitări pentru o carieră incredibilă, Ash. A fost un privilegiu să împart terenul cu tine. Îţi doresc toate cele bune în următorul capitol. Ne vei lipsi!

*Petra Kvitova: Ash, n-am cuvinte... de fapt, îţi arăţi adevărata clasă, părăsind tenisul în acest mod frumos. Sunt atât de fericită că am putut să împart terenul cu tine. Tenisul nu va mai fi niciodată la fel fără tine! Te admir ca jucătoare şi ca persoană. Îţi doresc numai bine.

CITEŞTE ŞI:

Românce fantastice: Halep şi Cîrstea, cele mai bune veterane din tenisul feminin în primele trei luni din 2022

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”