Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA de la Auckland

0
Publicat:

  Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 259.303 dolari americani, după ce a învins-o pe japoneza Moyuka Uchijima cu 6-4, 6-1, duminică, în ultima rundă a calificărilor.

Gabriela Ruse va juca şi la dublu, alături de cehoaica Tereza Martincova. FOTO: Profimedia

Ruse (25 ani, 117 WTA) a dispus după o oră şi jumătate de niponă (21 ani, 107 WTA), potrivit Agerpres.

Românca şi-a asigurat un cec de 2.804 de dolari şi 19 puncte WTA, iar în primul tur o va înfrunta pe neozeelandeza Erin Routliffe (27 ani, 1.033 WTA).

Jaqueline Cristian a fost învinsă în runda finală a calificărilor de o altă japoneză, Nao Hibino (28 ani, 138 WTA), cu 6-3, 4-6, 6-2, după mai bine de două ore de joc (2 h 04 min).

Cristian s-a ales cu 2.075 dolari şi 12 puncte WTA.

Ruse va juca şi la dublu, alături de cehoaica Tereza Martincova, adversarele din primul tur fiind Paige Mary Hourigan (Noua Zeelandă) şi Sachia Vickery (SUA).  

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro