Tamaş, cercetat penal pentru declaraţii obscene la adresa poliţiştilor: „Vă dezbrac, jegoşilor. Vă arăt eu cine sunt!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Tamaş, implicat într-un scandal de proporţii FOTO Mediafax

După ce Gabi Tamaş a fost trimis în judecată pentru ultraj din cauza faptului că a fost surprins în stare de ebrietate demolând o uşă şi apoi arestat de către forţele de ordine în faţa cărora s-a împotrivit, apar noi elemente în incidentul care a avut loc la finalul lunii mai.

Cu toate că primul termen al procesului în care este implicat Gabi Tamaş este programat abia în septembrie, episodul considerat neonorant pentru internaţionalul român revine în atenţia publicului prin apariţia a noi detalii. Astfel, potrivit Prosport, pe lângă comportamentul nepotrivit şi starea de ebrietate înfăţişată în ziua incidentului, Tamaş şi-ar fi dat în petec şi la nivel verbal. 

Administratorul blocului a cărui uşă a fost demolată, Gabriela Benga, a mărturisit ce atitudine a avut fotbalistul lui West Bromwich Albion: „Menajera a cerut ajutor de la un vecin, crezând că e vorba despre un om al străzii. Inculpatul a înjurat tot timpul. La adresa mea a folosit expresiile «Cine eşti tu, fă, în faţa mea eşti un căcat», «Du-te în p…a mea», «Îmi bag p…a în tot neamul tău şi în tine»“.

Comportamentul lui Tamaş este confirmat şi de un agent al Secţiei 1 de Poliţie, Marian Valentin Ciobănică, acesta notând: „Inculpatul a denigrat permanent imaginea noastră şi a instituţiei pe care o reprezentăm. Între altele ne-a spus «Vă arăt eu cine sunt. Am bani suficienţi cât să vă dau afară din Poliţie», «Mă cac pe tine, eşti poliţist mă? Băga-mi-aş p...a în morţii mă-tii de împuţit. Vă dezbrac, jegoşilor, mă piş pe salariul vostru, ne vedem în civil, vă arăt eu cine sunt». Prin ameninţări mi-a creat o stare de teamă şi discomfort psihic, deoarece mă aştept ca persoane dubioase să mă atace pe stradă. În timpul deplasării cu maşina, Tamaş a continuat să ne ameninţe, că ne va da afară din serviciu, că are relaţii, că are bani, că ne cumpără pe toţi. La un moment dat  mă împingea spre portiera dreapta spate a maşinii, ameninţător, deşi avea cătuşe… În timp ce eram la secţie, în sala de instructaj, Tamaş a început să ne ameninţe direct, că ne va căuta, că o să trimită alte persoane să ne bată, că «nu o să staţi tot timpul în uniformă», că i-ar fi plăcut să nu fim în uniformă, ca să ne batem «parte în parte». La un moment dat a lovit cu piciorul un birou, fără un motiv aparent, noi procedând la încătuşarea din nou a acestuia“.

Un alt poliţist al aceleiaşi secţii, Ionuţ Gruia Laurenţiu susţine aceeaşi teorie: „În scara blocului am procedat la imobilizarea individului folosind procedee specifice de autoapărare. Pe tot parcursul operaţiunii, Tamaş a proferat injurii «Staţi băga-mi-aş p...a  în gura voastră că nu am făcut nimic, doar am spart o uşă. Daţi-mi amendă în p...a mea». Pe drumul spre secţie, învinuitul a repetat că «părinţii mei sunt poliţişti» şi că o să ne arate el cine este. La secţie, ne-a spus că «nu o să staţi 24 de ore la muncă», că o să ne aştepte, că nu o să se atingă el de noi, ci va pune pe cineva să ne bată“.

Gabriel Tamaş - momentul în care sparge uşa unui bloc


Ştiri pe aceeaşi temă:

Gabi Tamaş riscă închisoarea! Scandalul beţiei scoate la iveală noi elemente

Tamaş revine în Anglia după expirarea interdicţiei de a părăsi România, căpătată în urma unui episod de beţie

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort