Tadici, suspendare uriaşă după ce şi-a înjurat elevele: Va plăti şi o amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul de 69 de ani, care şi-a dedicat viaţa la nivel de club echipei din Zalău, a avut, din păcate, un derapaj. Ulteior, şi-a cerut scuze şi a încercat să explice motivele, însă Comisia de Disciplină n-a ţinut cont de ele.

Gheorghe Tadici a obţinut rezultate remarcabile în handbalul românesc, însă o „bilă neagră“ în dreptul său a fost mai mereu din cauza comportamentului său agresiv la adresa jucătoarelor. Iar la finalul lunii august, la un meci de Cupa României, HC Zalău - Rapid (26-24), fostul selecţioner a recidivat, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Aflat în război cu Tadici, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Alexandru Dedu, s-a folosit de acest prilej pentru a-l pedepsi pe rivalul său. Concret, Dedu a făcut o plângere împotriva lui Tadici, iar Comisia de Disciplină a tăiat în carne vie!

Potrivit verdictului anunţat, astăzi, tehnicianul a fost suspendat opt etape şi a primit şi o amendă de 1.000 de lei. 

Drept urmare, Tadici nu va mai sta pe bancă, în acest an, urmând să revină în etapa a 10-a, la data de 5 ianuarie 2022. 

După ce scandalul de la meciul cu Rapid a apărut în presă, Gheorghe Tadici a încercat să explice pentru ProSport de ce şi-a pierdut calmul şi a folosit un limbaj inadecvat la adresa jucătoarelor sale.

Ce a spus Gheorghe Tadici?

*Domnule, te rog să mă crezi că deja mi-am cerut scuze în faţa echipei, cu toate că două jucătoare m-au adus în halul ăsta din cauza greşelilor pe care le-au făcut pe teren. Repet, am vorbit cu fetele şi mi-am cerut scuze.

*Dar am repetat de 100 de ori, practic, ceea ce trebuiau să facă pe teren, iar aceste două jucătoare făceau tot ca ele. M-au scos din minţi şi am cedat. De la 10-6 ajunsesem din cauza greşelilor acestor fete la 10-9.

*Vreau să ştiţi că mi s-a întâmplat o nenorocire în familie, iar eu am rămas lângă echipa mea să îmi disput meciurile. Abia apoi m-am dus să îmi înmormântez sora. Acest lucru l-am făcut joi la Cluj.

*Vă spun dumneavoastră cum le spun şi fetelor mele. În acest sport nu ai nuntă şi nu ai înmormântare atunci când joci. Toţi trebuie să ne sacrificăm pentru marea performanţă. Eu am ales să rămân la echipa mea pentru acele meciuri. Iar apoi am plecat la Cluj să îmi înmormântez sora. Eu m-am ocupat aproape de tot din toate punctele de vedere.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026