Swiatek, fără milă cu Jabeur în finala US Open: A surclasat-o pe tunisiancă și a primit o sumă uriașă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cum arată circuitul feminin, la ora actuală, pentru Iga Swiatek (Polonia, 21 de ani, 1 WTA) cerul e limita! Nu degeaba, în acest sezon, ocupanta locului 1 mondial a ajuns la două Grand Slam-uri câștigate, având și o semifinală, la Australian Open.

Iga Swiatek a câștigat două din cele patru trofee majore în 2022. FOTO: Twitter

Sâmbătă seară, „Arthur Ashe“ s-a umplut, în așteptarea unui meci echilibrat pentru trofeu. Nici vorba de așa ceva însă, în primul set! Swiatek a fost de pe altă lume, în comparație cu Ons Jabeur (Tunisia, 28 de ani, 5 WTA). Și atenție: Jabeur, la rândul ei, a jucat a doua finală consecutivă de Grand Slam, după cea pierdută, la Wimbledon, cu Elena Rybakina (Kazahstan, 23 de ani, 25 WTA). Și, începând de luni, tunisianca va fi pe locul 2 în lume. La mare distanță însă de Swiatek. Așa cum a fost și în finala de la US Open, în primul set.

Iga a pornit incredibil: 3-0 și doar două puncte cedate! De parcă nu se juca o finală de Grand Slam, ci un meci din turul I, între ocupanta locului 1 mondial și o jucătoare venită din calificări. Abia după aceste trei game-uri, partida s-a mai echilibrat. În sensul că și Jabeur a făcut ceva puncte. Degeaba însă! Game-urile au trecut tot în contul lui Swiatek. Care a rezolvat primul set, 6-2, în 31 minute.

Ons Jabeur s-a luptat admirabil în setul al doilea. FOTO: Facebook

Actul secund? Aceeași poveste, la început. 3-0 pentru Swiatek, ce-i drept, după niște game-uri foarte lungi. În care Jabeur a muncit-o serios pe adversara ei. Și, spre lauda ei, deși a fost condusă cu 6-2, 3-0, tunisianca n-a depus, totuși, armele. Dimpotrivă! S-a luptat, în continuare, și s-a apropiat la 3-2. Și nu doar atât! La 4-4, Jabeur a ratat trei mingi de break, de 5-4 pentru ea! Spre bucuria spectatorilor, suspansul s-a menținut, întrucât s-a ajuns la 6-6 și tiebreak. Aici, Swiatek a rezolvat meciul, scor 6-2, 7-6, după o oră și 51 de minute.

Acesta e al 3-lea Grand Slam pentru Iga Swiatek, după cele cucerite la French Open 2020 și 2022. De remarcat că, în precedentele trei participări la Flushing Meadows (2019, 2020, 2021), Iga nu depășise niciodată optimile.

De partea cealaltă, Ons Jabeur e la a doua finală pierdută de Grand Slam, după cea de la Wimbledon, în iulie. Consolarea ei constă în faptul că, începând de luni, va fi pe locul 2 în lume, cu 5.090 de puncte. La un incredibil 5.275 de puncte de Iga Swiatek. Și această distanță arată diferența existentă între Iga și restul circuitului feminin, în acest moment.

2.600.000 de dolari va primi Iga Swiatek pentru triumful de la US Open 2022. Ons Jabeur va fi răsplătită cu 1.300.000 de dolari pentru atingerea finalei.

Iga Swiatek, la US Open 2022

*Turul I: 6-3, 6-0 cu Paolini (56 WTA)

*Turul II: 6-3, 6-2 cu Stephens (51 WTA)

*Turul III: 6-3, 6-4 cu Davis (105 WTA)

*Optimi: 2-6, 6-4, 6-0 cu Niemeier (108 WTA)

*Sferturi: 6-3, 7-6 cu Pegula (8 WTA)

*Semifinale: 3-6, 6-1, 6-4 cu Sabalenka (6 WTA)

*Finala: 6-2, 7-6 cu Jabeur (5 WTA)

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare