Suspiciuni în privinţa Simonei Halep: „Mi-e teamă ca accidentările ei să nu fie de fapt o scuză atunci când pierde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep merge din eşec în eşec, iar anul 2016 nu i-a adus niciun trofeu, regresul său  fiind oglindit şi în clasamentul WTA.

Halep a început anul pe locul 2, iar de luni va fi pe locul 7 în lume. A devenit însă o obişnuinţă ca atunci când pierde Simona să spună că aa avut probleme medicale, iar acest lucru i-a ştirbit încrederea în ochii specialiştilor. "Mi-e teamă ca accidentările să nu fie doar o scuză. Nefiind o jucătoare înaltă este obligată să alerge mai mult şi automat intervine o presiune asupra corpului şi există o predispoziţie de a se accidenta. Sper să nu fie doar în mintea ei că este accidentată şi să găsească motive pentru presă că a pierdut meciul din cauza unei accidentări. Fiecare sportiv de performanţă, la un moment dat, apelează la un psiholog. Nu ştiu dacă este cea mai bună soluţie, dar dacă nu mai poţi ieşi dintr-o situaţie de criză, derutantă, poate ar fi un lucru bun să apelezi la un psiholog. Nu mai cred cu tărie că poate ajunge pe primul loc, însă are şansa ei. Trebuie să-şi schimbe atitudinea negativă şi să arate din nou ca jucătoarea care a fost pe locul 2 mondial", a declarat Ruxandra Dragomir la ProSport LIVE.

Ruxandra Dragomir este fostă jucătoare de tenis, cea mai bună poziţie în clasamentuL WTA fiind locul 15 ocupat în 1997. Dragomir a fost şi preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, între 2009 şi 2013.

FOTO Rusoaicele domină topul celor mai frumoase jucătoare de tenis din toate timpurile

Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu s-au consolat unul în braţele celuilalt

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"