Surpriză la Roland Garros: Medvedev, eliminat de brazilianul Thiago Seyboth Wild, după un meci de patru ore și un sfert

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev (2 ATP, favorit nr. 2) a fost eliminat surprinzător marţi, în primul tur la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, înclinându-se după o partidă de 4 ore şi un sfert în faţa brazilianului Thiago Seyboth Wild (172 ATP), cu 7-6 (7/5), 6-7 (6/8), 2-6, 6-3, 6-4.

Daniil Medvedev pleacă de la Roland Garros Foto EPA EFE

Într-un meci în care a reuşit 14 aşi dar a făcut şi 15 duble greşeli, Medvedev s-a văzut învins de un jucător venit din calificări care a obţinut astfel cel mai mare succes din cariera lui de până acum.

În runda următoare, brazilianul va juca împotriva învingătorului din partida care-i opune pe francezul Quentin Halys (88 ATP) şi argentinianul Guido Pella (423 ATP).

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă