Suporterii Petrolului aduc bani la bugetul clubului. Ce metodă ingenioasă au găsit ca să salveze 250.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supoterii Petrolului sunt aşteptaţi cu mic, cu mare, la stadion. FOTO facebook Petrolul Ploiesti

Deşi a promovat în Superliga după o lungă perioadă şi chiar s-a întărit cu câteva nume mari, la Petrolul sunt probleme cu banii. Suporterii au găsit însă o soluţie ingenioasă prin care au salvat nu mai puţin de 250.000 de euro.

Clubul ploieştean avea în plan recondiţionarea scaunelor de pe stadionul „Ilie Oană”, operaţiune care ar fi costat în jur de 250.000 de mii de euro. Însă doi fani au găsit o idee ingenioasă prin care să rezolve problema şi să să salveze această sumă, scrie Prosport.

Suporterii vor efectua ei înşişi recondiţionarea scaunelor, după ce doi dintre cei mai vechi fani au clubului au descoperit că fotoliile devin ca noi dacă sunt arse cu ajutorul unei butelii. Desigur, nu şi cele rupte. ”Am găsit o soluţie profi şi ieftină, alături de Dragos Machitescu, soluţie acceptată de Primaria Ploiesti şi administratorul stadionului, CSM Ploieşti”, a anunţat Octav Preda, suporter şi angajat al primăriei. Costurile soluţiei propuse de cei doi se ridică la circa 1.000 de euro.

Însă operaţiunea se poate realiza doar cu ajutorul cât mai multor suporteri. Aceştia sunt aşteptaţi la stadion începând din această seară pentru a începe lucrările în peluze.

De asemenea, va fi modernizată şi instalaţia de iluminat a arenei prahovene, de data aceasta cu bani de la Consilul Local şi cu o firmă specializată.

Pe stadionul Ilie Oană urmează să evolueze în meciurile de ”acasă” în acest sezon al Superligii atât Petrolul, cât şi Chindia Târgovişte. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”