Suporterii naţionalei nu scapă de bişniţari: preţurile biletelor pentru meciul România-Grecia au „explodat“ pe piaţa neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică

Cu trei săptămâni înainte de meciul România-Grecia din manşa retur a barajului pentru Mondiale, speculanţii au pus în vânzare, pe internet, bilete cu preţuri duble faţă de cele normale, stabilite de FRF.

FRF a scos la vânzare 45.000 de tichete pentru partida România-Grecia din returul barajului pentru Cupa Mondială. Iniţiativa federalilor s-a bucurat de un succes nebun, deoarece, în doar cinci zile de când au fost puse în vânzare, toate biletele au fost epuizate de fanii naţionalei.

Doar că, o parte din aceste bilete au ajuns la speculanţi, care au împânzit deja site-urile de comerţ cu anunţuri potrivit cărora vând tichete pentru meciul decisiv pentru România în drumul spre Mondiale. Astfel, cine n-a prins un bilet la preţ normal, va trebui să plătească dublu la bişniţari dacă vor să-i vadă pe viu pe Marica şi compania contra Greciei.

Un bilet la Tribuna a II-a, care costă în mod normal 120 de lei, este ofertat pe piaţa neagră la preţul de 240 de lei

Paradoxal este că biletele cumpărate până acum nu există în format fizic, aşa încât bişniţarii le oferă doar în format electronic, deoarece federaţia le va tipări abia cu şapte zile înainte de returul cu Grecia, informează ProSport.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații